Altă moarte suspectă în Rusia/Oligarhul fără chip a sfârșit în suburbiile Moscovei

Altă moarte suspectă în Rusia/Oligarhul fără chip a sfârșit în suburbiile Moscovei

Un fost partener al ginerelui lui Elțin, omul de afaceri Viaceslav Rovneiko, a fost găsit mort în suburbiile Moscovei, scrie mass-media rusă.

Rovneiko a devenit al optulea magnat al petrolului și gazelor și al unsprezecelea manager rus de top care a murit în circumstanțe ciudate de la începutul anului 2022.

RosZMI relatează că Rovneiko a fondat Urals Energy NV împreună cu ginerele primului președinte al Rusiei, Boris Elțin.

În plus, a fost coproprietar al unei companii belgiene de comercializare a petrolului și directorul general al Fuel Union.

Viaceslav Rovneiko, fost ofițer KGB devenit magnat al energiei și oligarh rus, a fost găsit inconștient în casa lui, care se află pe autostrada Rubliovo-Uspenski. Medicii nu l-au putut salva, fiind declarat mort. Cauza morții lui Rovneik este „în curs de anchetă” și probabil va deveni o chestiune nerezolvată ca și în cazul celorlate morți suspecte.

Rovneiko, oligarhul „fără chip” a fost spion KGB

Potrivit presei ruse, Rovneiko a lucrat pentru KGB ca spion în perioada Războiului Rece în Belgia, alături de Serghei Narîșkin, care în prezent conduce SVR, agenția de informații externe a Rusiei.

Oligarhul milionar care făcuse o obsesie din a sta într-un con de umbră și-a făcut averea în anii 1990, după căderea Uniunii Sovietice, cumpărând foste companii de stat pentru sume mici.

Rovneiko a fondat Urals Energy în 2000 împreună cu Leonid Diacenko, care la acea vreme era căsătorit cu Tatiana, fiica președintelui rus Boris Elțîn.

În 2005, compania a fost evaluată la 210 milioane de lire sterline după prima zi de tranzacționare pe piața de investiții alternative (AIM) din Londra. Potrivit rapoartelor, Rovneiko avea legături de afaceri în Marea Britanie, Belgia, Luxemburg și Cipru.

De asemenea, el a fost coproprietar al companiei belgiene de comercializare a petrolului Nafta, deși în ultimii ani averea sa s-a diminuat. Fiul său Nikolai, în vârstă de 40 de ani, a studiat la Universitatea Kingston din Londra și a lucrat ulterior ca bancher de investiții în City.

După ce a lucrat la Morgan Stanley, el a creat ulterior compania 4RCap, care promovează tehnologiile de biogaz în Rusia.

Totodată, joi s-a anunțat și moartea neașteptată a lui Andrei Bralnin, fost politician în partidul lui Putin, Rusia Unită, judecat pentru luare de mită. Acesta a murit în arest.

Presa rusă relatează că medicii de la ambulanță au încercat să îl resusciteze pe Bralnin, „fără succes, însă”.

În raportul constatator al decesului a fost adăugată mențiunea că nu au fost găsite semne de violență pe corpul fostului politician, dar ofițerii au declarat că vor continua să investigheze circumstanțele acestei morți.

Lista oligarhilor ruși morți în 2022

30 ianuarie: Leonid Șulman, șeful departamentului de transport al Gazprom Invest, a fost găsit mort în baia cabanei sale din Leninski, regiunea Leningrad. La fața locului, a fost găsit un bilet de adio;

25 februarie: Alekander Tiulakov, director general adjunct al Gazprom, a fost găsit mort în garajul casei sale din Sankt Petersburg cu o scrisoare de adio; 28 februarie: Mihail Watford, miliardar rus născut în Ucraina, a fost găsit mort în casa lui din Surrey, Marea Britanie. Autoritățile britanice nu au găsit nicio dovadă care să indice că moartea sa a fost o crimă.

23 martie: Vasili Melnikov, om de afaceri rus și patron al companiei MedStom, a fost găsit mort în apartamentul său din Nijni Novgorod. Soția și cei doi fii ai săi zăceau morți alături de Melnikov.

18 aprilie: Vladislav Avaiev, fost vicepreședinte al Gazprombank, a fost găsit mort în apartamentul său de lux din Moscova. Soția și fiica de 13 ani au fost găsite moarte alături de Avaiev.

19 aprilie: Serghei Protosenia, fost președinte adjunct al Novatek, a fost găsit spânzurat de o balustradă în casa familiei de la Lloret de Mar, Spania. Soția și fiica au fost găsite moarte în pat cu lovituri de topor și răni prin înjughiere.

3 mai: Andrei Krukovski, manager al stațiunii de schi Estosadok Krasnaia Poliana, deținută de Gazprom, a murit după ce a căzut de pe o stâncă.

9 mai: Aleksander Subbotin, membru al consiliului de administrație al Lukoil, a murit în subsolul unui șaman jamaican de la Moscova, în urma unui atac de cord suferit în timpul unui ritual șamanic. Criticii spun că a fost otrăvit cu venin de broască.

4 iulie: Iuri Voronov, director executiv al Astra-Shipping, o firmă subcontractată de Gazprom, a fost găsit în piscina vilei sale împușcat în cap. Arma a fost recuperată de la locul presupusei sinucideri.

14 august: Dan Rapoport, om de afaceri rus născut în Letonia și un critic declarat al lui Putin, s-ar fi aruncat de la etaj din apartamentul său din Washington D.C., cu toate că soția lui ucraineancă a exclus această ipoteză.

1 septembrie: Ravil Maganov, președinte al Lukoil și critic declarat al lui Putin, ar fi căzut de la fereastra unui spital din Moscova după ce a fost internat pentru „probleme de inimă și depresie”.

12 septembrie: Ivan Peciorin, director al Corporației pentru Dezvoltarea Orientului Îndepărtat și Arcticii Rusești, ar fi căzut dintr-o barcă de mare viteză în apropierea insulei Ruski din Marea Japoniei. Cadavrul său a fost adus la mal de valuri, la peste 100 de kilometri de Vladivostok.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro