Altă revoltă?/Soldații ruși se plâng de „cutiile de aluminiu” pe care sunt nevoiți să le folosească

Altă revoltă?/Soldații ruși se plâng de „cutiile de aluminiu” pe care sunt nevoiți să le folosească

Soldații ruși care luptă în Ucraina sunt probabil frustrați de faptul că sunt forțați să folosească vehicule de luptă de infanterie vechi, despre care spun că sunt cutii de aluminiu, afirmă Ministerul britanic al Apărării în evaluarea de joi .

Un blindat părăsit de ruși în apropiere de orașul IziumFoto: Juan BARRETO / AFP / Profimedia

La mijlocul lunii octombrie, în fața ofensivei ucrainene, pierderile de vehicule blindate rusești au crescut la peste 40 pe zi: aproximativ echivalentul echipamentului unui batalion.

În ultimele săptămâni, Rusia a recurs probabil la achiziționarea a cel puțin 100 de tancuri și vehicule de luptă de infanterie suplimentare din stocurile belaruse.

Unitățile blindate și artileria sunt esențiale pentru modul de război al Rusiei, susțin serviciile militare secrete britanice.

Trupele rusești care se află pe front în Ucraina sunt puse în dificultate din cauza aprovizionării atât cu muniție de artilerie, cât și cu suficiente vehicule blindate funcționale care să le înlocuiască pe cele pierdute în luptă.

În ultimele 24 de ore, rușii au pierdut în luptă 27 de blindate, susține armata ucraineană.

De asemenea, Statul Major General al Ucrainei susține că Rusia a pierdut de la începutul invaziei 74.000 de soldați, 2.734 de tancuri, 5.552 de vehicule de luptă blindate și 1.755 de sisteme de artilerie.

La opt luni de când Rusia a invadat Ucraina, președintele rus Vladimir Putin a cerut ca armele folosite de armata sa să fie modernizate în timpul unei reuniuni a consiliului său de coordonare care a avut loc miercuri.


populare
astăzi

1 Un articol care dă fiori... / Ceva aproape inexplicabil se întâmplă în SUA...

2 Augustin Lazăr / A fost indicat public un mic grup, obedient, din justiţie, cu legături în mediul politic, cunoscut în media ca „CSM-ul nevestelor”

3 Sexul în avion, doar un mit? / Și un lucru pe care îl fac pasagerii, iar stewardeselor le place în secret

4 BREAKING Noi politicieni și bugetari cu proprietăți peste hotare! Mulți medici și profesori universitari, o proaspătă angajată din Ministerul Economie…

5 La noi poți ieși la pensie la 50 ani, în Spania firmele angajează oamenii de peste 50 ani să nu falimenteze