„Am acceptat să îi fiu soție, deși știam amândoi că nu sunt îndrăgostită”/Confesiunile Lorei, o femeie inteligentă și frumoasă

„Am acceptat să îi fiu soție, deși știam amândoi că nu sunt îndrăgostită”/Confesiunile Lorei, o femeie inteligentă și frumoasă

Lora este una dintre cele mai cunoscute artiste din România, având parte de o carieră de succes atât în lumea muzicii, cât și în televiziune și chiar pe marile ecrane. Deși pe plan profesional cântăreața s-a descurcat de minune, pe plan personal a avut parte și de momente mai puțin frumoase.

Recent, în cadrul unui interviu pentru revista VIVA!, Lora a spus adevărul despre divorțul de Dan Badea și cum a afectat-o. Comediantul a fost singurul bărbat cu care artista a fost căsătorită, iar conform spuselor ei, în urma greutăților prin care a trecut, aceasta a avut nevoie de ajutorul psihologului pentru a se pune din nou pe picioare.

„Regret că am avut acea experiență nu pentru că nu a funcționat, ci pentru tot ce s-a întâmplat după. Mi s-a atribuit rolul negativ din dorința de răzbunare, dar și din faptul că presa a favorizat pe cine era dispus să creeze o poveste în care fata care are succes nu e chiar așa de bună cum pare. Rolul de femeie care a reușit datorită bărbatului, el o victimă care i-a cumpărat casă și mașină, pentru ca apoi să fie trădat și părăsit pentru cel mai bun prieten al lui (îmi vine să râd), a fost înspăimântător de ușor de asimilat de publicul pe care, până în acel punct, îl divinizam”, a povestit Lora pentru revista VIVA! .

„M-am trezit și cu cea mai bună prietenă, după 5 poze pe Facebook, pe care, evident, am trădat-o când i-am furat fostul iubit. Încă mi se pare ireal că, deși munca mea era la vedere, cumva eu eram întreținută. Dacă faci un calcul simplu, era matematic imposibil să fie așa. A fost atât de nedrept tot ceea ce am trăit o perioadă lungă de timp, încât pur și simplu nu am mai considerat că merita cineva acces la adevărul nostru. Se spune că ce este mai la îndemână să creadă cineva, ce e mai familiar sau apropiat de temerile lui aia va crede. S-au făcut mulți bani pe suferința mea și a familiei mele și încă mă doare când mă gândesc că nimănui nu i-a păsat că aveam o mamă bolnavă, care s-a consumat enorm când primea cele mai urâte mesaje despre copilul ei. Felicit orice femeie care are curajul să divorțeze. Nimeni nu pleacă de bine, oricum s-ar vedea din exterior. Mai ales noi, femeile, avem tendința să disimulăm și pot să înțeleg. De ce trebuie să știe cineva că nu suntem bine cu alegerile pe care le facem? Abia așteaptă lumea să vadă cum îți arde casa, pentru a mai uita de propria cenușă. Te căsătorești cu gândul că va funcționa și divorțezi când realizezi că nu există nicio șansă. Și nu e deloc simplu, chiar dacă așa poate părea. Locul nostru e unde iubim și suntem iubiți. Reciprocitate.”, a adăugat cântăreața.

Lora a fost extrem de afectată de divorțul de Dan Badea, astfel că a apelat la ajutor specializat pentru a se pune pe picioare. „Eu am fost sfătuită de asistentul care mi-a pus o perfuzie, după un teribil șoc emoțional, să merg și să mă vadă un doctor prieten cu el, care în acel moment era la spitalul de psihiatrie. Când am ajuns în față și am văzut ce fel de oameni, cu ce fel de suferințe intră acolo, pur și simplu m-am trezit. Eu am clacat când m-am trezit fără logodnic, fără casă, fără bani și fără un plan. Am ajuns la cel mai jos nivel, pentru că am iubit un om de o cruzime șocantă pentru mine. Pe fondul ăla, am făcut următoarea și mai mare greșeală. Am crezut în prietenia sinceră a unui bărbat și, după două luni, am acceptat să îi fiu soție, deși știam amândoi că nu sunt îndrăgostită. Eram atât de fericită că sunt vie și că cineva vrea să îmi fie bine, încât am crezut când mi s-a spus că iubirea vine în timp. M-am bucurat că aveam înțelegere și mă puteam ocupa de cariera mea. Dar m-a costat asta pe toate planurile, am plătit un preț și mai mare. Sfatul meu pentru femei este să aveți grijă de inimile voastre, indiferent cât de tare vă spune un bărbat că vă iubește. Foarte bine, să vă iubească! Dar când iubiți înapoi, păstrați o parte de inimă pentru voi”, a povestit artista.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

4 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

5 Foarte interesante amănunte...