„Am avut senzația că am deranjat-o”/Cum și-a cunoscut „Giani” Costi Diță soția și cum a cerut-o în căsătorie

„Am avut senzația că am deranjat-o”/Cum și-a cunoscut „Giani” Costi Diță soția și cum a cerut-o în căsătorie

Costi Diță, alias Giani din Las Fierbinți, s-a căsătorit din timpul facultății și are o căsnicie fericită. Actorul a povestit pentru Viva cum și-a cunoscut soția, cum a reușit să o cucerească (surprinzător, nu cu simțul umorului bine dezvoltat), cum și-a cerut soția în căsătorie și care este secretul mariajului lor.

Știu că ești căsătorit din timpul facultății, deci tu și Raluca aveți ceva vechime… Ce te-a determinat să te însori atât de tânăr?

Pur și simplu întâlnești persoana potrivită, înțelegi că ea e. Nu mi s-a părut că încurcă căsnicia, sub nicio formă. Chiar e un avantaj, poate dacă aș fi întâlnit pe cineva care nu are legătură cu zona asta și nu știe cât de mult presupune meseria asta, cât de mult lipsești, că, uneori, chiar dacă ești acasă, ești preocupat pentru nu știu ce rol, ai emoții, ești retras, poate un pic morocănos… Pentru cineva din afara meseriei ar fi fost complicat să mă înțeleagă, pentru că orice act artistic te costă, mai ales dacă vrei să fie bine.

Cum și-a cunoscut Costi Diță soția și cum a cerut-o în căsătorie: "Am avut senzația că am deranjat-o" / EXCLUSIV Cum și-a cunoscut Costi Diță soția și cum a cerut-o în căsătorie: "Am avut senzația că am deranjat-o" / EXCLUSIV
Te costă răbdare, nervi, supărare, frustrare că nu iese cum trebuie, că nu a ieșit cum trebuie. Pe mine mă ajută, pentru că Raluca pentru mine e un fel de antrenor de acasă. Adică eu discut cu ea, mă îndrumă, mă ajută. Deci nu aveam de ce să consider că mă grăbesc și că mă va încurca în carieră, dimpotrivă, chiar m-a ajutat. Dacă nu găsești persoana potrivită, într-adevăr poate fi un impediment.

Cum și-a cucerit Costi Diță soția

Cum ți-ai cucerit soția? Femeilor le plac bărbații cu umor, așa că sunt curioasă dacă de ai profitat de asta la prima întâlnire.

Am cucerit-o nu cu umor, ci cu un fel de a fi, sincer – din ce-mi spune ea. Evident, umorul a ajutat și felul meu de a aborda situațiile. Un raport curat așa față de oameni, de ea. În primul rând, când ne-am întâlnit am devenit prieteni foarte buni. În timp, am realizat că e mai mult decât o prietenie. Cred că toate au ajutat. Eu glumesc, dar în același timp încerc să fiu corect, să nu pun presiune pe om, să nu aștept ceva în schimb – asta așa, am dedus din ce-mi spune ea.

Prima întâlnire a fost în școală, la examenul de actorie, știu că am văzut-o extrem de emoționată și am încercat să o calmez cumva, să o ajut. Mi-a aruncat o privire de n-am mai zis nimic după, am avut senzația că am deranjat-o. După, mi-a povestit că era extrem de emoționată și nu înțelegea ce vreau de la ea. Deci prima dată când ne-am întâlnit nu a fost loc de nicio glumă. (zâmbește)

Costi Diță, despre cererea în căsătorie: „Aș fi vrut o variantă mai wow'

Pe tine ce te-a impresionat cel mai mult la Raluca și când ai știut că ea
este aleasa? Mi-ar plăcea să aflu cum a sunat cererea în căsătorie…

Era foarte frumoasă și un om fain. O persoană calmă, care lasă de la ea. O fată extrem de frumoasă, care nu pune accent deloc pe treaba asta. Era retrasă și râdea la glumele mele, ceea ce e important. (râde) Mi-a plăcut blândețea ei, dar și determinarea – un raport echilibrat.

În momentul în care am întâlnit-o, mi-am dat seama că e persoana pe care vreau s-o am lângă mine. Știu că o bună bucată de vreme n-am putut să fim mai mult decât prieteni și a trebuit să mă gândesc dacă pot să trăiesc cu ea în jurul meu fără să mergem mai departe. Știu că am zis că e atât de mișto, încât m-am gândit că nu mai contează. Dacă poate rămâne în viața mea fără să fie mai mult, asta e. Nu voiam s-o pierd.

Cât despre cererea în căsătorie… aici eu nu sunt cel mai inspirat. A fost
undeva în cămin și îmi pare rău, mi-aș fi dorit să am o variantă mai wow. Puteam mai mult, asta pot să-mi spun mie, acum. Dar asta a fost, cumva mi s-a părut mie potrivit atunci. Evident, dacă puteam să mai trag o dublă, mă pregăteam cu ceva mai surprinzător.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…