Ambasadorul Franței la București, în vizită la ÎCCJ

Ambasadorul Franței la București, în vizită la ÎCCJ

Ambasadorul Franței la București, Francois Saint-Paul, a efectuat marți o vizită la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a discutat cu președintele instanței supreme, Livia Stanciu, despre continuarea parteneriatului dintre cele două state, prin organizarea de vizite ale magistraților și conferințe comune. Potrivit unui comunicat al ÎCCJ, în cadrul întâlnirii, au avut loc discuții referitoare la structura Înaltei Curți de Casație de Justiție, competența conferită instanței supreme prin legile de organizare judiciară, impactul modificărilor legislative asupra specializării judecătorilor instanței, dar și aspecte referitoare la reforma sistemului judiciar.

Au mai fost vizate aspecte de interes reciproc cu privire la sistemele judiciare din cele două state, necesitatea continuării parteneriatelor specifice activității judiciare, prin organizarea de vizite ale magistraților din cele două țări și de conferințe comune.

De asemenea, s-a evidențiat importanța respectării independenței justiției, a reputației profesionale a magistraților, având în vedere rolul pe care justiția îl ocupă în statul de drept.

Din delegația franceză a mai făcut parte Mona Popescu, magistrat de legătură în cadrul Ambasadei Republicii Franceze la București.

Din partea ÎCCJ, au mai participat Simona Cristea, magistrat-asistent, coordonator al Compartimentului Relații Internaționale, și Florentina Guțu, specialist IT în cadrul Direcției Legislație, Studii, Documentare și Informatică Juridică.

AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Au fost pe mână! / Grindeanu, șeful de facto al PSD, declarații halucinante din culisele respingerii de către CCR a reformei pensiilor magistra…

2 „Mie îmi place Putin și nu-mi place UE. Eu mă simt mai liber in Rusia decât în Occident”

3 Români care nu au probleme financiare... / O doctoriță de la Spitalul Județean de Urgență Bacău deține, împreună cu soțul, apartamente de 15 milioane de…

4 Mesajul terifiant despre un nou război mondial, transmis românilor de un cunoscut strateg israelian: „E cât se poate de posibil”

5 Anna Chapman, spioana care și-a folosit farmecele în favoarea Rusiei, a primit de la Putin o nouă misiune și un nou pseudonim