Amenzile rutiere pot fi contestate și la judecătoria de domiciliu a șoferului

Amenzile rutiere pot fi contestate și la judecătoria de domiciliu a șoferului

De pe 27 iulie 2023, șoferii vor putea contesta amenzile rutiere și la judecătoria de domiciliu, nu doar la cea pe raza căreia s-a constatat contravenția, așa cum prevede legea în prezent.

Asta după ce Legea 254/2023, ce a fost publicată luni în Monitorul Oficial și ce intră în vigoare pe 27 iulie 2023, vizează, în esență, modificarea Codului rutier. Aceasta stabilește o competență alternativă de soluționare a plângerilor legate de contravențiile rutiere, arată avocatnet.ro .

„Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul“, prevede noua lege.

„În epoca tehnologiei și a digitalizării, o asemenea normă nu poate fi decât binevenită, reducând cel puțin poluarea pricinuită de transportul unora dintre contravenienți înapoi la «locul faptei» pentru «dreapta judecat㻓, se arată în expunerea de motive a proiectului care acum s-a transformat în lege.

Din aprilie 2022, după cum apare în Legea 107/2022, când vine vorba de plângerile contravenționale, cu excepția celor rutiere, acestea puteau fi introduse și la judecătoria de domiciliu a contravenientului, nu doar la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, așa cum era înainte.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit / „Niciun semn de viață” la locul accidentului, spune televiziunea de stat iraniană

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?