America, emoționată: US Open va marca un moment important pentru tenisul mondial

US Open 2022 (29 august - 11 septembrie) va fi, aproape sigur, ultima apariție a surorilor Williams, la Flushing Meadows.

Suporteri jpg

Partidele de la US Open se vor juca în fața unor tribune arhipline. FOTO: Facebook

Aici, Venus (42 de ani, 1.445 WTA) a câștigat două titluri la simplu (2000, 2001), iar Serena (608 WTA) a cucerit trofeul de șase ori (1999, 2002, 2008, 2012, 2013, 2014).

Dacă Serena a spus, în mod clar, că se va retrage după US Open 2022, Venus n-a pomenit de așa ceva, însă aproape toți specialiștii sunt de părere că și pentru ea aceasta va fi ultima apariție, la New York. Mai ales că Venus n-a mai câștigat un meci de simplu de anul trecut, când a învins-o pe Mihaela Buzărnescu, în turul I de la Wimbledon, la data de 29 iunie. De atunci, Venus are cinci înfrângeri în cinci partide dintre care doar trei în 2022.

Faptul că surorile Williams se vor afla pe tabloul competiției s-a decis abia ieri. Pentru că Venus a primit un wild-card din partea organizatorilor, pe ultima sută de metri.

Surorile Williams își vor afla adversarele din primul tur, diseară, tragerea la sorți urmând să aibă loc după ora 19.00, ora României.

Eurosport va transmite turneul de la US Open.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker