Ana Birchall cere anchetă penală și lansează acuzații grave în direcția Gabrielei Firea

Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, îi cere Gabrielei Firea să explice cum s-a ajuns ca angajați ai Primăriei Capitalei să îi invadeze pagina de Facebook cu o „misiune specială”. De asemenea, Birchall a cerut, într-o postare de luni, ca autoritățile competente ale statului să declanșeze o anchetă.

Postarea Anei Birchall:

  • Am observat că, de la o vreme, pagina mea oficiala de Facebook a fost invadată de diverși postaci cu conturi false care aveau „misiunea specială” să mă denigreze și să deturneze atenția de la informațiile importante pentru opinia publică. Am avut curiozitatea să văd și eu cine sunt acești troli. Și… surprize, surprize!
  • Înțeleg că acești postaci cu conturi false duc direct la Primăria Capitalei!
  • Șoc și groază! Parcă nu-mi venea să cred… am verificat și răsverificat. Rezultatul – același, fără putință de tăgadă!
  • Doamna Primar General Firea, vă solicit public să confirmați și să explicați în regim de urgență – deoarece cheltuirea banilor publici este o informație de interes public – dacă în fișa postului acestor angajați ai Primăriei Capitalei este ca în timpul serviciului să desfășoare activități cu iz politic în beneficiul dvs., direct, ca de pildă invadarea paginilor diverselor persoane publice față de care nu aveți o simpatie deosebită, pentru ca aceștia să fie atacați și denigrați și pentru a deturna discuțiile de la teme extrem de importante – ca de exemplu cele privind justiția.
  • Vă învederez faptul că aceste acțiuni și complicități sunt infracțiuni prevăzute de Codul Penal și de Procedură Penală și tocmai de aceea este imperios necesar ca Dvs .personal să clarificați cât mai repede aceste aspecte.
  • De asemenea, solicit autoritătilor legale competente să se sesizeze din oficiu, tot în regim de urgență, dat fiind că vorbim aici de folosirea banului public în alte scopuri decât cele prevăzute de lege.
  • P.S. Mulțumesc din suflet cititorilor paginii mele care mi-au indicat această „ispravă” a doamnei Primar General și îi rog totodată pe toți prietenii de aici de pe Facebook, în special pe cei pricepuți în IT, să continue să-mi semnaleze astfel de derapaje. Nu mai putem tolera jaful din banii publici.


populare
astăzi

1 Surpriză de proporții la vârful Europei! Polonia a început să cumpere Germania, bucată cu bucată!

2 Mutarea strategică de la Ministerul Apărării. Adevărata miză a centrelor militare, explicată de generalul Bălăceanu

3 Zile libere de Paște 2026 / Cât durează minivacanța angajaților din România. De când se întorc elevii la școală

4 Ne urăsc sau ne iubesc? / Adevărul nefiltrat despre ce cred ucrainenii despre români aflat direct de pe străzile Kievului

5 Schimb dur de replici între foști colegi din USR. Cristian Ghinea îl atacă pe Vlad Gheorghe: „E un ticălos și o sculă a sistemului”