Ana Bogdan, rateu de proporții la French Open: Românca se consolează cu un cec uriaș, după un meci de coșmar

Se spune că Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă. Ceea ce se vede în cazul Anei Bogdan (30 de ani, 63 WTA), la French Open 2023. Inițial, românca trebuia să joace, în turul I, cu americanca Caty McNally (21 de ani, 57 WTA), aflată pe val după patru victorii succesive în săptămâna dinainte de French Open.

Bogdan jpg

Doar că McNally s-a accidentat, la Challenger-ul de la Paris, și a fost nevoită să renunțe la participarea ei, la Roland Garros. Așadar, Ana Bogdan a ajuns să joace cu o adversară mai slab cotată, columbianca Camila Osorio (21 de ani, 86 WTA). Care a fost promovată pe tablou din postura de lucky-loser, ea fiind învinsă în ultimul tur al calificărilor de Mirra Andreeva (143 WTA).

Ce a făcut o puștoaică de 16 ani, cât are Andreeva, n-a putut să facă însă și Ana Bogdan și anume obținerea unei victorii cu Osorio! Deși a luat primul set cu 6-3, românca le-a cedat pe următoarele două, 3-6, 5-7. În decisiv, Ana a avut o revenire spectaculoasă, de la 1-5, și a egalat (5-5). Degeaba însă! În mod șocant, a cedat apoi două game-uri la rând. Și a părăsit French Open în turul I pentru a treia oară în carieră. Cea mai bună performanță pentru Ana Bogdan, la Roland Garros, rămâne atingerea turului III, în 2021.

În ciuda eșecului de astăzi, Ana Bogdan va părăsi Parisul cu un cec mare, în valoare 69.000 de euro. România mai are în competiție două sportive, la French Open 2023. Sorana Cîrstea (32 WTA) va juca, marți, în compania lui Paolini (53 WTA), în turul I. Irina Begu (27 WTA), în schimb, a avansat deja în turul II, fază în care o va întâlni pe Sara Errani (36 de ani, 73 WTA).

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker