Ana Bogdan trăiește visul american: meci mare, diseară, la Cleveland după un parcurs încântător

Ana Bogdan (31 de ani, 103 WTA) a abordat întrecerea de la Cleveland din postura unei jucătoare din afara Top 100, însă acum, după două victorii entuziasmante care au propulsat-o în sferturi, românca a reușit un salt spectaculos în ierarhia live, actualizată în timp real.

Ana Bogdan. FOTO: Arhiva Adevărul

Ana Bogdan. FOTO: Arhiva Adevărul

Bogdan a pornit în competiție cu un succes obținut în fața canadiencei Leylah Fernandez (21 de ani, 24 WTA), finalistă la US Open 2021. Pe care a învins-o, revenind după un prim set pierdut: 1-6, 7-6, 6-2. A urmat victoria cu belgianca Greet Minnen (75 WTA), scor 7-6, 6-3.

Ajunsă în sferturi, Ana Bogdan are, diseară (după ora 18.00, Digi Sport 2), un meci mare cu rusoaica Anastasia Potapova (43 WTA). Va fi prima întâlnire directă, iar învingătoarea va juca, în semifinale, fie cu Rus (95 WTA), fie cu Kessler (98 WTA). Pe partea cealaltă a tabloului, urmează partidele Haddad Maia (23 WTA) – Burel (58 WTA) și Siniakova (36 WTA) – Stearns (47 WTA), în sferturi.

Pentru parcursul ei de până acum, la Cleveland, Ana Bogdan a primit un cec în valoare de 6.608 dolari. Mai importantă însă e urcarea reușită în clasamentul mondial. În acest moment, românca ocupă locul 90 WTA în ierarhia live. Dacă o va învinge și pe Potapova, ea va acumula 830 de puncte și va urca până pe locul 87 WTA.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan