ANAF a colectat, în două luni, venituri de aproape 32 de miliarde de lei, cu 0,9% sub perioada similară din 2016

ANAF a colectat, în două luni, venituri de aproape 32 de miliarde de lei, cu 0,9% sub perioada similară din 2016

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat, în primele două luni ale acestui an, venituri de 31,99 miliarde de lei, în scădere cu 0,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, se arată într-un comunicat al Agenției transmis, vineri, AGERPRES.

'Totalul veniturilor bugetare colectate de Agenția Națională de Administrare Fiscală cumulat ianuarie și februarie 2017 a însumat 31,991 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o diminuare cu doar 0,9% — indice nominal față de perioada similara a anului trecut și în condițiile în care încasările din ianuarie 2016 s-au realizat prin aplicarea cotei de 24% TVA, în timp ce ianuarie 2017 a reflectat colectarea TVA în cotă de 20%', se menționează în comunicat.

În februarie, totalul veniturilor bugetare realizate de ANAF a însumat 13,87 miliarde de lei, cu 6,7% ( 874 milioane de lei) peste nivelul realizat în februarie 2016, în condițiile în care cota de TVA în luna februarie 2016 era de 20%, iar în luna februarie 2017 de 19%, se mai arată în comunicat.

Situația încasărilor bugetare a fost analizată vineri în cadrul unei întâlniri dintre prim-ministrul României, Sorin Grindeanu, ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan și președintele ANAF, Bogdan-Nicolae Stan.

'În acest context, premierul României a solicitat creșterea gradului de colectare a veniturilor bugetare administrate de ANAF și intensificarea măsurilor de îmbunătățire a conformării voluntare. De asemenea, acesta și-a exprimat disponibilitatea în susținerea demersurilor ANAF pentru soluționarea problemelor administrative, care afectează în prezent activitatea instituției', se precizează în comunicatul citat.

Ca urmare a acestei analize, președintele ANAF a convocat, în cursul zilei de luni, 6 martie, o întâlnire de lucru cu conducerea Direcțiilor Generale Regionale ale Finanțelor Publice, Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili și a Direcției Generale Antifraudă Fiscală, în vederea structurării unui plan urgent de acțiune, care urmează a fi adus la cunoștința prim-ministrului, la începutul săptămânii viitoare.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR