ANAF, amendată de ANSPDCP cu 16.000 de lei, după publicarea pe Internet a listei persoanelor fizice cu restanțe

Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost amendată cu 16.000 de lei de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, ca urmare a deciziei ANAF de a publica pe Internet lista cu persoanele fizice având restanțe mai mari de 1.500 de lei.

Potrivit unui comunicat al ANSPDCP postat pe site-ul instituției, ANAF a încălcat prevederile Legii 677/2001, întrucât a prelucrat și publicat pe alt site de Internet decât pe propria pagină o listă a persoanelor fizice care nu și-au achitat obligațiile fiscale restante, organizată în funcție de cuantumul cel mai mare al datoriilor, datele nefiind exacte și actualizate la data publicării (16 mai 2016), în conformitate cu situația reală a achitării debitelor de către anumite persoane fizice din respectiva listă.

În comunicatul citat se mai arată că ANAF nu a asigurat informarea completă a persoanelor ale căror date personale au fost publicate la data de 16 mai 2016, nici prin notificările prealabile trimise prin poștă, nici în cadrul informațiilor publicate pe site-ul ANAF, conform constatărilor.

''Pentru faptele constatate, au fost aplicate următoarele sancțiuni: amendă în cuantum de 11.000 lei, în baza art. 32, raportat la art. 4 din Legea nr. 677/2001, coroborat cu art. 5, art. 6 și art. 8 din OG nr. 2/2001; amendă în cuantum de 5.000 lei, în baza art. 32, raportat la art. 12 din Legea nr. 677/2001, coroborat cu art. 5, art. 6 și art. 8 din OG nr. 2/2001'', se precizează în comunicat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară

2 „Varză în capul lui! Păcăliciul experților, dat afară și de la Antena!” / Iancu Guda, taxat de Răzvan Pascu pentru postările despre Orientul Mijlociu

3 Ce se întâmplă? / Şefa serviciilor secrete americane îl contrazice pe Trump și spune că Iranul nu a încercat să reia programul nuclear după bombardament…

4 VIDEO Iranul a lovit un avion F-35 american! Imagini cu momentul impactului

5 CULISE Cum a „învins” Grindeanu la negocierile cu Bolojan