Analiştii CFA România anticipează o depreciere a monedei naţionale în următoarele 12 luni, până la 5,0062 lei/euro

Analiştii CFA România anticipează o depreciere a monedei naţionale în următoarele 12 luni, până la 5,0062 lei/euro

Analiştii CFA România estimează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, până la 5.0062 lei/euro, în timp ce rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni, mai 2022/mai 2021, a înregistrat o valoare medie de 3,53%.

"Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (mai 2022/mai 2021) a înregistrat o valoare medie de 3,53%. În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 80% dintre participanţii la sondaj prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9470, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului prognozat este 5,0062 lei pentru un euro", se arată într-un comunicat al CFA România remis marţi AGERPRES.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut comparativ cu luna anterioară la valoarea de 70,7 puncte, maximul ultimilor 6 ani, (faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 38,3 puncte). Ambele componente ale indicatorului au înregistrat creşteri substanţiale.

"Atât indicatorul de încredere, cât şi cele două componente ale sale au atins, pentru a doua lună consecutiv, valorile maxime post-criză Covid-19, ceea ce indică încredere în revenirea economiei în acest an. În contextul revenirii ratei inflaţiei, sondajul prin intermediul evoluţiei anticipate a ROBOR 3M relevă şi posibilitatea majorării cu 25 bps a ratei de dobândă de politica monetară în următoarele 12 luni", declară Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

Potrivit comunicatului, cea mai mare parte a respondenţilor (peste 77%) anticipează că impactul economic al coronavirusului se va resimţi inclusiv în anul 2022, iar cea mai mare pondere (42%) chiar până în trimestrul IV al anului 2022.

În ceea ce priveşte deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2021, valoarea medie a anticipaţiilor este 7%, iar cu privire la evoluţia în termeni reali a PIB în anul 2021 valoarea medie a anticipaţiilor este +5,1%.

Conform comunicatului, datoria publică va ajunge, ca procent din PIB, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 52%, iar orizontul de aderare a României la zona euro este 2030. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...