Anastasiu (AHK România): Modul de a face politici publice la nivel central are tendinţe naţionalist-populiste; blamăm străinii, multinaţionalele şi băncile

Anastasiu (AHK România): Modul de a face politici publice la nivel central are tendinţe naţionalist-populiste; blamăm străinii, multinaţionalele şi băncile

Sentimentul de încredere în societatea românească a ajuns, probabil, la cel mai de jos nivel din ultimii 30 de ani, printr-un mod nefericit de a face politici publice la nivel central, cu tendinţe naţionalist-populiste şi prin blamarea străinilor, multinaţionalelor şi a băncilor, a atras atenţia, marţi, în cadrul conferinţei "Cities of Tomorrow", Dragoş Anastasiu, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germană (AHK România).

"Cred că, într-un moment care, din punctul meu de vedere, este oarecum sensibil pentru România, ceea ce facem astăzi este un exemplu că se poate şi altfel. Văzând potenţialul de care dispunem la nivel de ţară, la nivel de fiecare localitate în parte şi că reuşim greu să avem succese, ne-am gândit ce putem să facem. Am pornit la acest drum al colaborării între România şi Germania, între mediul de business şi comunităţile locale în credinţa profundă că România se poate schimba din comunităţi, prin implicarea fiecărui om în parte, prin implicarea comunităţilor şi prin implicarea autorităţilor locale. Aş vrea să vă dau o veste bună: acum trei săptămâni am avut o întâlnire cu cei mai mari 20 de investitori din Germania în România. Într-un moment sensibil în care sentimentul de încredere în societatea românească a ajuns, probabil, la cel mai de jos nivel pe care l-am avut în ultimii 30 de ani. Un mod nefericit de a face politici publice la nivel central, prin lipsă de predictibilitate, prin lipsă de dialog, prin lipsă de studii de impact, toate acestea au făcut ca sentimentul de încredere care, oricum, nu este foarte ridicat în România, să coboare şi mai mult", a afirmat Anastasiu.

Preşedintele AHK România a punctat, totodată, ideea că modalitatea de a face politici publice la nivel central se face prin îmbinarea tendinţelor naţionalist-populiste cu învinovăţirea multinaţionalelor sau a băncilor.

"Ne-am strâns să venim nu cu critici, ci cu exemple pozitive, în contextul în care această modalitate de a face politici publice la nivel central este combinată cu tendinţe naţionalist - populiste în care încercăm să găsim permanent vinovaţi în afara cercurilor în care ne învârtim, blamând străinii, multinaţionalele, băncile. Vestea bună pe care vreau să v-o dau este că în această discuţie am aflat de la toţi investitorii noştri că lucrurile la nivel local s-au schimbat în bine. Colaborarea între mediul de afaceri, societate civilă şi autorităţile locale s-a îmbunătăţit considerabil. Avem exemple excepţionale la nivel local. Sunt comunităţi şi oraşe care s-au dezvoltat în ciuda unei legislaţii aberante, unor politici publice la nivel central care nu ajută comunităţile să se dezvolte aşa cum merită", a spus Dragoş Anastasiu.

Acesta a oferit drept exemple de bune practici şi colaborări la nivel de autorităţi locale oraşe ca Oradea, Sibiu, Timişoara sau Arad.

"Cred că sunt îndreptăţit să dau câteva exemple de tipul Oradea, Reşiţa, Buzău, Reghin, Sibiu, Timişoara, Arad ş.a.m.d, care nu ţin cont de coloratura politică, ci de modul în care fiecare primar şi fiecare localitate, autoritate locală ştie să se implice. Credem că numai prin descentralizare, nu prin centralizarea puterii, şi printr-o legislaţie simplificată, nu prin introducerea a o mie de paragrafe care să complice viaţa autorităţilor, lucrurile se pot schimba în România şi la nivel local. Am văzut în ultima perioadă că aceste comunităţi au început să se unească între ele. S-a făcut o alianţă în Transilvania, am văzut o alianţă care a pornit din Moldova. Acesta este răspunsul corect la ceea ce se întâmplă la nivel central. România are nevoie, la acest moment, de normalitate, de meritocraţie, dialog, să schimbăm între noi idei, să schimbăm între noi critici şi să mergem înainte", a precizat oficialul Camerei de Comerţ Româno-Germane.

Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) organizează, marţi, cea de-a şaptea ediţie a conferinţei "Cities of Tomorrow', un eveniment dedicat importanţei dezvoltării urbane şi regionale.

AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane din România. Înfiinţată în septembrie 2002, entitatea numără, în prezent, circa 600 de firme membre, fiind cea mai mare cameră de comerţ bilaterală din România. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...