Anca Dragu spune că Dragnea MINTE! Ce DEZVĂLUIE fosta ministresă

Anca Dragu spune că Dragnea MINTE! Ce DEZVĂLUIE fosta ministresă

Anca Dragu, fost ministru al Finantelor: Daca am fi avut o gaura de 10 miliarde de lei, cum spune dl. Dragnea, deficitul era de 4.1% din PIB, nu de 2.59%!

"​Deficitul bugetar este 2.59% din PIB fata de 2,8% din PIB, tinta cu care am inceput anul. Asta inseamna ca nu avem o gaura de 10 miliarde de lei. Daca gaura ar fi existat, ea s-ar fi tradus printr-un deficit suplimentar cu circa 1.3% din PIB si prin urmare am fi incheiat anul cu 4.1% din PIB. Sa nu uitam apoi faptul ca bugetele Romaniei se verifica si se monitorizeaza de catre Comisia Europeana. Cu atat mai mult bugetul Romaniei, noi fiind un stat aflat intr-o perioada de supraveghere post-program pana prin 2018", a declarat pentru HotNews.ro  fostul ministru al Finantelor, Anca Dragu.

Bugetul nu este un cufar de bani pe care il tine ministrul intr-un colt al biroului si pe care, eventual, la plecare il ia cu el, mai arata fostul finantist sef.

"Ceea ce intr-adevar arata executia noastra este o nerealizare de cheltuieli care sunt legate de venituri. Arata de fapt o reducere similara de venituri si de cheltuieli fata de prognoza efectuata. De exemplu, avem cheltuieli nerealizate aferente Casei de Sanatate. Stiti ca avem formula cost-volum-rezultat pe partea de medicamente. In momentul in care Statul plateste, firma de medicamente achita si ea taxa clawback . In momentul in care cheltuiala Statului nu e efectuata pe aceste medicamente, nici clawbackul nu a fost incasat. Dar eu din buget nu pot sa tai aceste sume intrucat Casa poate face in ultima zi decontarile. Sau, avem apoi proiectele pe fonduri nerambursabile. Aceste proiectii raman in buget pana la finele anului si nu pot sa tai din buget aceasta prognoza pentru ca ar insemna ca ii tai si cofinantarea", mai spune Dragu.

"Bugetul inseamna o prognoza de venituri si de cheltuieli precum si realizatul acestora. La sfarsit tragi linie si te uiti daca esti pe deficit sau excedent. Daca ai incheiat anul pe deficit, creste datoria publica, iar daca e surplus, scade datoria publica. Dupa care , in anul care vine, o iei de la zero. Bugetul este o constructie anuala. In momentul in care un an fiscal se termina, bugetul ajunge la zero si incepe cu zero in anul urmator", explica Anca Dragu.

In plus, ceea ce vedem noi in buget este un ajutor acordat actualului Guvern prin faptul ca am rambursat in decembrie TVA dublu fata de medie- circa 2.1 miliarde. Tocmai pentru ca am vazut ca Bugetul e sub prognoza.

Cred in continuare ca este o confuzie si mi se pare suspect ca sunt aruncate aceste discutii pe piata. Probabil se doreste a se justifica o eventual reducere cu 10 miliarde a viitoarelor cheltuieli, conchide fostul ministru de Finante.

Sa presupunem ca dl. Ionescu isi bugeteaza in acest an achizitia unei masini de 10.000 de euro. Pentru achizitia ei, Ionescu ar pune la bataie 6.000 de euro proveniti din veniturile salariale si rambursarea unei datorii de catre vecinul Popescu, in suma de 4.000 de euro. Popescu il anunta insa ca nu ii va rambursa in acest an datoria si, colac peste pupaza, seful lui Ionescu ii reduce salariul la 5.000 de euro anual.  Din acesti bani, Ionescu renunta la masina de 10.000 de euro si isi cumpara o motoclicleta de 1000 de euro. Prin urmare, daca la inceputul anului Ionescu se baza pe venituri de 10.000 de euro (salarii plus datorie restituita), in final  s-a trezit cu 5000 de euro venituri. I-a furat cineva 5.000 de euro? Nici vorba! La fel si cu cheltuielile. De la 10.000 au scazut la 1000. Cam asa e cu bugetul...

Dacian Ciolos: "Scamatorii..."

"Confruntat probabil cu câteva cifre și realități ale economiei românești pe care eu le tot spun de câteva luni, conștient că nu știe pe unde să scoată cămașa ca să acopere financiar promisiunile făcute în campania electorală, domnul Liviu Dragnea face o scamatorie și anunță că ar fi găsit, citez, "o gaură de zece miliarde în buget".

Pentru orice om cu minime cunoștințe economice, o astfel de "gaură" ar fi presupus fie venituri mai mici, fie cheltuieli mai mari decat cele prognozate și, oricum, ar fi trebuit să se regăsească în deficitul bugetar - ceea ce nu este cazul. Această "gaură" NU există.

Realitatea este că în 2016 veniturile au fost mai mari decât în 2015, iar deficitul final a fost sub cel prognozat și aprobat de Parlament odată cu bugetul pentru anul trecut. Mai mult, în decembrie am rambursat integral firmelor TVA în valoare de 2,1 miliarde de lei, fără a lăsa presiune pe bugetul anului următor, cum se obișnuiește, tocmai pentru a ușura povara noului Guvern. Restul sunt povești.

De altfel, în 2017 este alt buget. În caz că anul acesta nu își poate onora promisiunile electorale, domnul Liviu Dragnea nu poate da vina pe bugetul de anul trecut. Dar, nu-i așa, domnul Dragnea nu se încurcă în detalii.

În rest, este același mod de lucru folosit de PSD și cât timp am guvernat: tehnocrații sunt de vină. PSD își acoperă nerealizările și promisiunile mincinoase cu diversiuni și propagandă.

Bugetul țării nu este un sac fără fund și nici nu poate fi administrat haiducește, domnule Liviu Dragnea. Promisiunile dumneavoastră populiste vor fi aplicate pe spatele celor care muncesc cinstit și plătesc taxe, ne veți îndatora țara și viitorul. Chiar așa, de ce nu ați spus în campanie că veți crește taxele pentru o parte dintre angajați și ați făcut acest lucru în a doua ședința de Guvern?", a scris pe Facebook fostul premier, Dacian Ciolos.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Toți au stări de șoc de la ușor până la moderat” / Soțiile tanchiștilor ruși cer autorităților aducerea lor de pe front

2 „Rușii s-au retras dar îi prindem data viitoare” / Noi imagini cu luptătorii Legiunii Internaționale a Ucrainei

3 BRRR! / Sateliții arată că Rusia a amplasat mai multe sisteme de rachete pe coasta Regiunii Kaliningrad

4 „Accidentul” Cîțu, schimbat și de la șefia Senatului / Când apare dosarul?

5 ULTIMA ORĂ Un nou „măcelar” la comanda trupelor de invazie ale Rusiei