Anchetă după ce o cântăreaţă franceză a făcut aluzii pe scenă la linşarea lui Macron. „L-am doborî cu bâta”

Anchetă după ce o cântăreaţă franceză a făcut aluzii pe scenă la linşarea lui Macron. „L-am doborî cu bâta”

O anchetă care o vizează pe cântăreaţa franceză Izia Higelin, acuzată de "instigare publică la comiterea unei infracţiuni sau a unei contravenţii", a fost deschisă după ce artista a făcut aluzii pe scenă la linşarea preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, a declarat sâmbătă procuratura pentru AFP.

Izia Higelin foto: Izia Higelin

Vorbind despre şeful statului , în timpul concertului său susţinut joi seară la Beaulieu-sur-Mer, în cadrul unui festival organizat în sudul Franţei, Izia Higelin şi-a imaginat pe scenă cum preşedintele ar putea fi linşat public de spectatori.

"Îl cunosc, ce obraznic... şi-a spus: ce-ar fi bine, ce cred că vor oamenii, ce-şi doresc oamenii, este să mă atârne la 20 de metri deasupra pământului ca o pinata umană uriaşă, şi să fim cu toţii aici înarmaţi cu bâte imense cu cuie la capăt ca în 'A Clockwork Orange' ", a rostit ea pe scenă, potrivit unei înregistrări video din timpul concertului, scrie Agerpres.

Cântăreaţa, fiica artistului Jacques Higelin, a continuat, conform acestei înregistrări postate pe site-ul şi contul de Tik Tok al revistei culturale InOut Cote d'Azur: "Şi l-am coborî, dar cu toată graţia şi blândeţea de care sunt capabili oamenii din sud, chiar deasupra voastră, şi cu toţii, într-un foc bengal, de bucurie, de carne şi sânge, l-am doborî cu bâta şi cuiele noastre micuţe... dar cu blândeţe".

"Pot să văd deja titlul de mâine din Nice-Matin: 'Izia cere asasinarea lui Macron' ", ar fi glumit apoi cântăreaţa, potrivit cotidianului regional care a revenit la acest concert în paginile sale de sâmbătă dimineaţă, evocând o tentativă nereuşită a jandarmilor de a o interpela pe artistă la sfârşitul spectacolului.

"Marşuri cetăţeneşti" marcate de "doliu şi furie" faţă de violenţele poliţiei sunt anunţate sâmbătă în mai multe oraşe din Franţa, la câteva zile după moartea tânărului Nahel, ucis de un poliţist în timpul unui control în trafic, eveniment ce a provocat o serie de revolte în toată ţara.

Nahel, în vârstă de 17 ani, a fost ucis de un poliţist în timpul unui control în trafic la 27 iunie la Nanterre, în suburbiile vestice ale Parisului. Violenţele urbane care au urmat, fără precedent după 2005, au scos în evidenţă problemele din societatea franceză, de la dificultăţile din cartierele mai sărace până la relaţiile furtunoase dintre tineri şi forţele de ordine, notează AFP.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat