Anchetă în R. Moldova, după ce în sacul diplomatic sigilat venit de la Moscova s-a găsit untură de bursuc

Anchetă în R. Moldova, după ce în sacul diplomatic sigilat venit de la Moscova s-a găsit untură de bursuc

Într-o mașină ce aparține Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă a fost găsită grăsime de bursuc, care era pusă într-un sac diplomatic sigilat, cazul având loc pe 22 aprilie.

Premierul moldovean interimar, Aureliu Ciocoi a anunțat că acest caz este cercetat de organele de drept, deoarece în sacul sigilat trebyie să fie exclusiv scrisori, notificări sau acte, nicidecum alte obiecte, scrie TV8.md.

„Transportul acesta a fost autorizat pentru că revenea cineva din misiune (din Rusia) și urma să aducă lucrurile personale. Revenind din misiune acest lucru se acceptă. Colegii care revin din misiune sunt scutiți de toate taxele vamale la introducerea bunurilor personale înapoi în RM. Lucrul neplăcut însă cu această grăsime de bursuc este că a fost depistată în sacul diplomatic sigilat. În ceea ce privește transportul, ofițerii SIS au deschis mașina, au verificat, s-a constatat că în principiu tot ce era în transport este conform listei autorizate, dar când s-a deschis sacul diplomatic, care în mod normal trebuie să aibă doar corespondența diplomatică, scrisori, note informative și pac un pachet. Ce e în pachetul cela? Și noi am rămas perplecși când am văzut ce s-a trimis de la Moscova pentru cineva de la Chișinău în sacul diplomatic care este sigilat și sigiliul se rupe exclusiv în Cancelaria Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene”, a explicat premierul interimar.
„Ministerul a solicitat explicații în acest sens, dar încă nu știu dacă s-a răspuns. Trebuie să fie explicația colegului care a transmis acest pachet. Recunosc că m-a umflat râsul când am aflat”, a adăugat Aureliu Ciocoi.

Untura de bursuc găsită în sacul diplomatic venit de la Moscova avea o greutate totală de 750 grame, valorând aproximativ 20 de euro, a spus ministerul de externe de la Chișinău (MAEIE), precizând că untura de bursuc a fost procurată de un colaborator al ambasadei, fiind destinată unui membru de familie, notează Unimedia.

Pachetul respectiv a fost autorizat de către șeful misiunii diplomatice cu titlu de excepție din considerente umanitare, spune MAEIE, respingând acuzațiile că produsul intens mediatizat ar aparține unui „circuit ilicit de bunuri”.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /