Ancheta privind ingerinţa Rusiei: Mueller a recunoscut că nu îl poate inculpa pe Trump (avocat)

Echipa procurorului special Robert Mueller a recunoscut că nu îl poate inculpa pe Donald Trump, indiferent ce dovezi ar putea aduna împotriva lui în ancheta privind ingerinţa Rusiei, a declarat miercuri avocatul preşedintelui, Rudy Giuliani, transmite AFP.

Fostul primar al New York-ului a anunţat la CNN şi Fox News că echipa lui Robert Mueller, însărcinată să stabilească dacă a existat o complicitate între Rusia şi echipa de campanie a lui Donald Trump în cadrul alegerilor din 2016, a acceptat să se conformeze unui text al Departamentului de Justiţie.

Interpretarea juridică a acestui document, care nu a mai fost invocat până în prezent, este aceea că un preşedinte în exerciţiu nu poate fi inculpat.

"Tot ceea ce pot face ei este să facă un raport", a declarat Giuliani, care s-a alăturat echipei de avocaţi a lui Trump luna trecută.

"Ei nu pot inculpa. Cel puţin aşa au recunoscut faţă de noi după ce ne-am luptat ceva, au recunoscut asta", a adăugat avocatul.

Purtătorul de cuvânt al lui Robert Mueller, Peter Carr, a refuzat să comenteze declaraţiile lui Rudy Giuliani, făcute în ajunul împlinirii unui an de la desemnarea lui Mueller în postul de procuror special - 17 mai 2017.

Dacă acestea se confirmă, în cazul dovedirii unor acte imputabile lui Donald Trump, Robert Mueller nu va putea face nimic altceva decât să transmită un raport Departamentului de Justiţie, de care aparţine.

Dar acest raport, notează AFP, şi dovezile invocate ar putea servi ca bază pentru o eventuală destituire de către Congres.

Mai mulţi foşti membri ai echipei de campanie a lui Trump au fost deja inculpaţi în dosarul rus. Toţi colaborează cu justiţia, în afară de Robert Manafort, fostul director de campanie al lui Trump, urmărit pentru complot contra SUA, spălare de bani şi declaraţii false. El urmează să fie judecat vara aceasta. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR