Angajați MAE, trimiși în judecată de DNA

Procurorii DNA i-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Nelu Bițică, la data faptelor șef birou administrativ la Accademia di Romania de la Roma, și pe Gabriela Bițică, la data faptelor economist la Biroul Financiar din Ambasada României de la Roma, pentru fapte de corupție. 

Nelu Bițică este acuzat de abuz în serviciu și luare de mită, iar Gabriela Bițică de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, în perioada octombrie 2012 — iulie 2013, cei doi, în calitate de angajați ai Ministerului Afacerilor Externe, au pretins pentru ei, de la reprezentanții unei societăți, bani și un autoturism pe care unul dintre aceștia din urmă îl avea la vânzare, pentru 5.000 euro, în contul unui procentaj de 10% din valoarea lucrărilor atribuite de ambasadă și centrul cultural către firma acestora.

"Inculpații au primit efectiv de la oamenii de afaceri suma de 11.850 euro. Primirea respectivei sume de bani de către inculpați s-a făcut în mai multe etape, în perioada noiembrie 2012 — martie 2013, în orașul Roma din Italia", au reținut procurorii.

DNA precizează că societatea respectivă a executat mai multe lucrări de reparații și construcții la Accademia di Romania de la Roma (centru cultural român aflat în administrarea MAE), la Consulatul României de la Roma și la Ambasada României din Italia.

"Inculpații au pretins și primit suma respectivă de bani pentru ca, în executarea atribuțiilor de serviciu, să atribuie în mod preferențial contracte și să îndeplinească acte, astfel încât firma privată să beneficieze de toate verificările și aprobările necesare achitării sumelor solicitate în contul lucrărilor efectuate. În iulie 2013, urmare a unui anunț de lucrări pentru Accademia di Romania din Roma, firma respectivă a prezentat un deviz de efectuare reparații a 12 spații din incinta instituției în sumă inițială de 19.300 euro. Nelu Bițică a solicitat ca, pe devizul prezentat pentru procedura de selectare în scopul atribuirii acelor lucrări, cunoscând că o altă firmă propusese un preț de 25.000 euro, oferta să fie suplimentată cu 5.000 euro, indicând punctual și ce costuri să fie supraevaluate", se mai spune în comunicat.

Anchetatorii au constatat că firma a prezentat în final un deviz pentru 24.300 euro, iar lucrările au fost executate și facturate în două tranșe — 10.250 euro și, respectiv, 14.050 euro.

DNA menționează că, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de supraevaluare cu 5.000 de euro a devizului prezentat inițial, Nelu Bițică a produs în dauna MAE din România un prejudiciu material de 5.000 euro.

În cauză, procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra cotei de 37,5% dintr-un imobil aflat în proprietatea Gabrielei Bițică și asupra unui autoturism ce aparține lui Nelu Bițică.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de menținere a măsurilor preventive și asigurătorii dispuse în cauză. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

4 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

5 Baronul PSD Vasile Iliuță și-a trecut numele pe un indicator stradal în Italia după ce a cumpărat un complex turistic la preț de chilipir