Angajaţii cred că firmele sunt mai bine pregătite decât erau în criza financiară din 2008

Angajaţii români cred că firmele pentru care lucrează sunt mai bine pregătite acum decât erau în criza financiară din 2008, potrivit unui sondaj realizat de BestJobs şi remis, marţi, AGERPRES.

Astfel, mai bine de 60% dintre angajaţii români care au răspuns sondajului cred că angajatorul lor este mai bine pregătit să facă faţă unei eventuale crize economice decât a fost în 2008.

Gradul de îngrijorare privind pierderea locului de muncă a înregistrat o uşoară scădere de la debutul crizei epidemiologice şi până în prezent. Astfel, doar 30,9% dintre respondenţi s-au declarat îngrijoraţi în privinţa pierderii locului de muncă în următoare perioadă, versus 34,5% în perioada martie-aprilie 2020. Alţi 21% dintre angajaţi sunt îngrijoraţi de o eventuală reducere a salariului, în timp ce 14% menţionează şomajul tehnic. La polul opus, 23% dintre respondenţi nu se aşteaptă la un impact negativ asupra jobului lor.

Criza epidemiologică actuală a avut un impact major şi în ceea ce priveşte migraţia angajaţilor, astfel că, la acest moment, doar puţin peste 12% ar lua în calcul să plece din ţară pe termen scurt şi mediu, comparativ cu peste 35% în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cei mai mulţi angajaţi (73%) spun că au reuşit să strângă între timp nişte bani pentru zile negre. Cei mai mulţi au economii care le-ar asigura un trai decent pentru până la trei luni (54%), iar aproximativ 13% dintre cei care au pus bani deoparte spun că economiile le-ar ajunge până la şase luni.

Doar 9% dintre respondenţi au afirmat că dacă îşi vor pierde locul de muncă au bani în cont cât să trăiască liniştiţi până la un an. Comparativ, la un sondaj similar realizat în luna martie a acestui an, doar 21,1% dintre angajaţi aveau economii cât să-şi asigure traiul pentru trei luni.

Sondajul a fost efectuat în această toamnă, pe un eşantion de 1.174 de utilizatori de internet din România. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români