Angela Merkel va participa în Polonia la ceremoniile care marchează începutul celui de-al Doilea Război Mondial

Cancelarul german Angela Merkel va participa pe 1 septembrie la Varşovia la ceremoniile care marchează împlinirea a 80 de ani de la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Seibert, relatează dpa.

Angela Merkel îl va însoţi pe preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, care are programată o vizită în Polonia. Este neobişnuit ca preşedintele şi cancelarul să participe împreună la o vizită în străinătate, notează sursa citată.

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat joi că îşi anulează vizita prevăzută în Polonia din cauza uraganului Dorian care urmează să lovească Florida la sfârşitul acestei săptămâni. Liderul de la Casa Albă a precizat că în locul lui va merge vicepreşedintele Mike Pence.

La ceremoniile din Varşovia care marchează împlinirea a 80 de ani de la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, care a început la 1 septembrie 1939 printr-un atac al Germaniei naziste asupra Poloniei, sunt aşteptate 40 de delegaţii străine, cu 250 de invitaţi, între care şefi de stat şi de guvern.

Ceremoniile vor începe duminică dimineaţă la Wielun, primul oraş care a fost bombardat de forţele aeriene germane în urmă cu 80 ani. Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier şi cel polonez Andrzej Duda vor participa la eveniment. AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte... / A început și la noi?

2 Acuzațiile lansate de fugarul Cristian Rizea împotriva unor cadre SRI au fost infirmate. Adevărul din spatele „generalului Pufi”

3 Cine se afla la bordul unui avion Iliușin Il-76 al guvernului Rusiei care a zburat din Iran la Moscova zilele trecute?

4 VIDEO „Inițial au spus da. Grindeanu greșește” / Un lider AUR dezvăluie unde a picat înțelegerea cu PSD

5 Economistul american care a prezis criza din 2008 avertizează: „urmează un șoc financiar și mai grav”