Angelique Kerber a câștigat turneul Australian Open

Angelique Kerber a câștigat turneul Australian Open

Jucătoarea germană de tenis Angelique Kerber a câștigat, sâmbătă, primul său turneu de Mare Șlem din carieră, Australian Open, după ce a învins-o în finala de la Melbourne pe americanca Serena Williams, numărul unu mondial, cu 6-4, 3-6, 6-4. Kerber, numărul șase mondial (cap de serie nr. 7 la Melbourne), va urca pe locul doi în clasamentul WTA în urma acestui succes, în dauna româncei Simona Halep.

Angelique Kerber, care în primul tur la Australian Open a salvat o minge de meci în fața japonezei Misaki Doi, a învins-o în runda a doua pe Alexandra Dulgheru, cu 6-2, 6-4, apoi a trecut de americanca Madison Brengle, cu 6-1, 6-3, în optimi a eliminat-o fără drept de apel pe compatrioata sa Annika Beck, cu 6-4, 6-0, în sferturi s-a impus cu 6-3, 7-5 în fața belarusei Victoria Azarenka (N. 14), iar în semifinale a dispus de britanica Johanna Konta, cu 7-5, 6-2.

Kerber, care nu trecuse de optimi la Australian Open până acum, iar cea mai bună performanță a sa la un turneu de Mare Șlem erau semifinalele de la US Open (2011) și Wimbledon (2012), s-a impus după două ore și 8 minute, în care a făcut un remarcabil joc defensiv.

Serena nu a fost în cea mai bună zi cu serviciul, reușind doar 7 ași (Kerber 5), a făcut 6 duble greșeli (3 pentru germancă) și nu mai puțin de 46 de erori neforțate (Kerber doar 13), care au anulat multe din cele 47 de lovituri direct câștigătoare, Kerber având 25 de ''winners''.

Williams (34 ani) a ratat titlul și la precedentul turneu de Mare Șlem, US Open, unde a fost întrecută surprinzător de italianca Flavia Pennetta în semifinale, ratând realizarea Marelui Șlem. Serena rămâne la un singur trofeu de recordul de 22 de victorii în turneele de Mare Șlem deținut de germanca Steffi Graf.

Kerber a reușit a doua sa victorie în meciurile directe cu Serena, șapte la număr, după ce a condus cu 5-2 în decisiv, Williams a revenit remarcabil și a avut minge de 5-5, dar germanca a rezistat și a reușit în cele din urmă să obțină victoria.

Angelique Kerber este prima jucătoare germană de la Steffi Graf (1999, 6-4, 3-6, 6-4 cu Serena, la Melbourne) care câștigă un turneu de Grand Slam. Serena Williams a ratat șansa de a-și trece în palmares al șaptelea său titlu la Australian Open (2003, 2005, 2007, 2009, 2010, 2015).

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”