ANI: 14 foști sau actuali aleși locali, în incompatibilitate

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a 14 aleși locali (cinci primari, doi viceprimari, un consilier județean, patru consilieri locali și doi foști consilieri locali), ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități.

Potrivit unui comunicat al ANI, au fost declarați în incompatibilitate Gheorghe Staiu, primar al comunei Șușani — județul Vâlcea; Daniela Ancuța Belu, primar al comunei Mihail Kogălniceanu — județul Constanța; Adrian Budeanu, primar al comunei Clinceni — județul Ilfov; Dorel Pop, primar al comunei Odoreu — județul Satu Mare; Viorel Pintiliuc — primar al comunei Burlă — județul Suceava; Florentina Maioru, viceprimar al comunei Maliuc — județul Tulcea; Sebastian Tocai — viceprimar al comunei Sântandrei — județul Bihor.

De asemenea, s-au aflat în stare de incompatibilitate Marin Antonescu — consilier în Consiliului Județean Dâmbovița; Attila Istvan Buzas — consilier local în orașul Huedin — județul Cluj; Oana Mirela Iovanovici — consilier local în Orșova — județul Mehedinți; Mircea Sorin Suciu, consilier local al comunei Mărgău și fost primar — județul Cluj; Mirel Daniel Dubar, consilier local al comunei Șoimuș — județul Hunedoara; Nicolae Tronaru, fost consilier local în Râmnicu Sărat — județul Buzău; Constantin Mihai — consilier superior în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură — Centrul Județean Vâlcea și fost consilier local în orașul Golești — județul Vâlcea.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa, ce avem noi aici, nea Ilie?

2 „Dacă pierde puterea, va fi spânzurat de un stâlp de iluminat”

3 Așa o fi? / Să-i credem pe ruși?

4 VIDEO 397 km de autostradă de la București la Pașcani pe Autostrada Moldovei?

5 Italia plătește noi milioane pentru iahtul confiscat de la oligarhul Melnicenko