ANI: Directorul Romarm, Dan Tache, nu poate justifica sumele de 100.000 USD și 35.000 euro

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 100.000 USD și 35.000 euro, între averea dobândită și veniturile realizate de către Dan Tache, director general al Companiei Naționale Romarm SA și fost director general adjunct al SC Carfil SA, în perioada 30 iulie 2010 - 27 august 2013.

Potrivit unui comunicat al ANI, remis vineri AGERPRES, inspectorii de integritate au sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Brașov în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Dan Tache în perioada exercitării funcțiilor publice.

Dan Tache a fost arestat miercuri de Tribunalul Brașov, el fiind acuzat de DNA de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma instigării. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

3 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Risc de securitate / 34 de instituții românești au cumpărat sisteme video rusești