ANI: Un comisar-şef de poliţie nu poate justifica suma de 30.000 euro

Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că un comisar-şef de poliţie nu poate justifica suma de 30.000 euro prin veniturile obţinute.

Conform unui comunicat al ANI transmis luni AGERPRES, inspectorii de integritate au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 124.420 lei (echivalentul sumei de 30.190 euro) între averea dobândită şi veniturile realizate de către Marius Sorin Indrieş, funcţionar public cu statut special în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Pe site-ul Poliţiei Române, Marius Sorin Indrieş apare cu gradul de comisar-şef de poliţie şi a fost, la un moment dat, şef serviciu (împuternicit) al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.

În ultima declaraţie de avere depusă în 2020, Marius Sorin Indrieş a trecut faptul că are funcţia şef birou la IGPR - DCCO.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat în acest caz Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Marius Sorin Indrieş. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români