ANM: Cod galben de vânt în 17 judeţe, Cod portocaliu pe litoral până marţi seara, informare de vânt, în rest

ANM: Cod galben de vânt în 17 judeţe, Cod portocaliu pe litoral până marţi seara, informare de vânt, în rest

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de vânt puternic, valabilă până marţi la ora 20, în zone din 17 judeţe.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 30 noiembrie, ora 10:00 - 30 noiembrie, ora 20:00, în Dobrogea, sud-vestul Olteniei, precum şi în vestul şi sud-vestul Olteniei vântul va avea intensificări, cu rafale cuprinse între 55 şi 75 km/h. Intensificări ale vântului vor fi şi la altitudini de peste 1.500 m în Carpaţii Meridonali şi de Curbură, cu viteze ce vor depăşi 75-85 km/h şi va ninge viscolit.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Buzău, Covasna, Vrancea, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Sibiu, Alba, Argeş, Vâlcea, Hunedoara, Gorj, Caraş Severin, Mehedinţi, Dolj, Tulcea şi Constanţa.

De asemenea, ANM şi a emis o atenţionare Cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului în zona de litoral a judeţului Constanţa. Potrivit ANM, în după-amiaza şi seara zilei de marţi (30 noiembrie), în zona de litoral a judeţului Constanţa vor fi intensificări puternice ale vântului, cu rafale de peste 80-90 km/h.

În acelaşi timp, în intervalul 30 noiembrie, ora 10:00 - 1 decembrie, ora 20:00, va fi în vigoare o informare de intensificări temporare ale vântului în restul teritorului, precipitaţii moderate cantitativ sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Potrivit ANM, în intervalul menţionat, temporar, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze la rafală cuprinse în general între 50 şi 60 km/h şi vor fi precipitaţii pe arii restrânse moderate cantitativ. În sud-estul şi sudul extrem al ţării, pe parcursul zilei de marţi (30 noiembrie) vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi pe arii restrânse ninsoare. La munte va ninge, iar în regiunile intracarpatice în cursul nopţii de marţi spre miercuri (30 noiembrie/01 decembrie) local vor predomina ninsorile şi pe alocuri se va depune strat de zăpadă. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO De urmărit acest dialog picant între „Blonda lui Coldea” și Marian Ceaușescu

2 „O gașcă de ticăloși se luptă cu altă gașcă de ticăloși” / Unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști români are o părere diferită față de ce se întâmplă …

3 De citit / Andrei Caramitru despre ce se întâmplă: Obiectivul e să fie totul furat

4 Să nu uităm, oameni buni! / Vasile Joițoiu, beneficiar de pensie specială, ofițerul de contrainformații care a împușcat primii revoluționari la Timișoar…

5 BREAKING O judecătoare de penal anunță că se alătură protestelor! / „Ce fac eu acum se poate numi sinucidere profesională”