ANM: Cod galben de vânt puternic în şapte judeţe, în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de avertizări nowcasting Cod galben de vânt, valabile în localităţi din Muntenia, Transilvania, Banat şi Dobrogea, pe durata orelor următoare.

Potrivit meteorologilor, până la ora 14:00, în judeţele Ialomiţa (localităţile: Urziceni, Fierbinţi-Târg, Coşereni, Gârbovi, Manasia, Bărcăneşti, Dridu, Jilavele, Munteni-Buzău, Bărbuleşti, Căzăneşti, Ion Roată, Ciochina, Reviga, Adâncata, Axintele, Armăşeşti, Sălcioara, Moviliţa, Cocora, Alexeni, Grindu, Sineşti, Sfântu Gheorghe, Valea Măcrişului, Balaciu, Roşiori, Maia, Moldoveni, Colelia, Sărăţeni, Drăgoeşti, Ciocârlia şi Borăneşti), Buzău (zona joasă), Prahova (zona joasă) se vor semnala intensificări locale ale vântului cu rafale de 55 - 65 km/h.

De asemenea, în judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara (în zonele de munte de peste cota 1.800 de metri), vântul va avea intensificări care, la rafală, de 90 - 100 km/h, iar zăpada va fi spulberată.

Prognoza ANM relevă, totodată, că până ora 15:00 în zona de litoral a judeţelor Constanţa şi Tulcea vor fi intensificări temporare ale vântului, cu rafale de 55 - 60 km/h.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români