Anomalia anomaliilor: România are rezerve de petrol, Austria n-are, dar motorina e cu 14% mai scumpă la noi

Companiile de transport de pe piaţa locală, care efectuează curse internaţionale către Europa de Vest, au decis să alimenteze exclusiv din afara României după ce guvernul a decis să introducă de la 1 aprilie noua acciză de 7 eurocenţi pentru un litru de carburant.

Anomalia anomaliilor: România are rezerve de petrol, Austria n-are, dar motorina e cu 14% mai scumpă la noi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

„Pe transport internaţional am ales să alimentăm din Aus­tria. Acolo motorina este cu 14% mai ieftină decât în România, iar un plin este suficient pentru a ajunge în ţară şi înapoi în Austria. Lovitura cea mai puternică o simţim pe transportul naţional, unde alimentăm local“, a spus Daniel Tănase, director operaţional al Wim Bosman România, o companie de logistică şi transport, cu afaceri de 11 mil. euro anual şi o flotă de 40 de camioane.

Şi Emil Ion, managing director al Wim Bos­man România, a subliniat că firma a încer­cat să atenueze pe cât posibil creşterea tari­fe­lor, în special în cazul transporturilor naţionale.

„Strategia“ de a alimenta în alte ţări nu a fost adoptată numai de Wim Bosman, ci de aproape toate companiile de transport.

„Asta facem cu toţii, alimentăm din afara României. Analizăm traseul efectuat şi ali­mentăm unde sunt preţuri mai mici. Ca­mi­oanele au instalate rezervoare foarte mari, care permit autonomii de până la 3.500 de kilometri şi nu mai alimentează din ţară, ci din Slovenia, Austria, Luxemburg sau Franţa“, a spus Ion Lixandru, vice­pre­şe­din­tele asociaţiei companiilor de logistică ARILOG.

Citeşte mai multe despre preţul carburanţilor în România, dar şi în alte state europene , pe www.zf.ro .

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

2 Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Ruxandra Luca, surprinsă în ipostaze intime cu un chirurg căsătorit

3 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

4 „Am făcut sex într-un hotel chinezesc, apoi am descoperit că am fost difuzați către mii de oameni”

5 De citit... / Statele care pot „băga” SUA sau China oricând în „buzunare”