Anomalie în Europa: de ce românii și polonezii ies în stradă pentru politicieni, nu din cauza sărăciei

proteste polonia

Toată Europa e în stradă din cauza sărăciei Foto: X @nexta_tv

Tensiunile recente din Polonia oglindesc aproape la indigo manifestațiile pro-Georgescu desfășurate în România după scrutinul din 2024, unde susținătorii au recurs de asemenea la agresivitate. În ambele state, strada se activează cu precădere atunci când liderii suveraniști au probleme cu legea sau intră în coliziune cu instituțiile statului, lăsând în plan secund problemele economice care scot restul europenilor la proteste.

Criza constituțională care a aprins Varșovia

Polonia traversează în prezent unul dintre cele mai severe blocaje constituționale din ultimii ani, generat de lupta dintre tabăra „pro-europeană” și cea „suveranistă” pentru controlul Tribunalului Constituțional. Rădăcinile acestui conflict datează din 2015. Atunci, formațiunea Dreptate și Justiție (PiS) – unul dintre pionierii curentului suveranist european – a preluat puterea și a instalat trei judecători la Tribunalul Constituțional pentru a-și asigura majoritatea. Demersul a fost declarat ulterior ilegal atât de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cât și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Schimbarea de regim a venit la scrutinul parlamentar din 2023, când PiS a pierdut majoritatea în favoarea coaliției sprijinite de fostul președinte al Consiliului European, pro-europeanul Donald Tusk. În primăvara acestui an, noul legislativ a desemnat cinci judecători pentru Tribunalul Constituțional, însă președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a blocat învestirea lor, refuzând să le primească jurămintele sub pretextul unor vicii de procedură în procesul de selecție.

Punctul culminant a fost atins recent, când un grup de magistrați numiți de actuala putere parlamentară a decis suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional și a adjunctului acestuia – ambii fiind asociați cu fosta guvernare suveranistă a partidului Lege și Justiție, trecut acum în opoziție. Măsura, catalogată drept un abuz al puterii pro-europene, a scos în fața instituției sute de protestatari, printre care și politicieni din opoziție. Manifestația a degenerat rapid: unii participanți au escaladat gardul și au aruncat cu obiecte în forțele de ordine, determinând intervenția poliției și reținerea mai multor persoane.

Moștenirea postcomunistă și demonizarea „statului social”

Politologul Vlad Bujdei-Tebeica avertizează că evenimentele de la Varșovia demonstrează modul în care curentele extremiste și suveraniste manipulează cadrul legal pentru a-și cimenta influența, un scenariu care nu este exclus nici în România.

„Ce se întâmplă în Polonia este un exemplu al modului în care suveraniștii răstălmăcesc legea în favoarea lor, încercând să legitimeze diferite modificări legislative tocmai pentru a-și consolida puterea. Practic, majoritatea parlamentară a numit trei judecători la Curtea Constituțională a Poloniei, iar președintele Curții și președintele statului i-a refuzat. Mereu când ajunge la putere, extrema-dreaptă folosește dreptul, fie legislativ, fie procedural, pentru a-și păstra puterea. Același lucru s-ar putea întâmpla și la noi” — Vlad Bujdei-Tebeica, profesor la SNSPA.

Dar de ce preferă românii și polonezii să iasă în stradă pentru mize pur politice, spre deosebire de vest-europeni? Potrivit profesorului de științe politice, explicația rezidă în mentalitatea postcomunistă. În timp ce în Europa Occidentală statul este văzut ca un garant al protecției sociale, în estul continentului acesta a ajuns să fie perceput strict ca un mecanism de control și un protector al circulației libere a capitalului.

„Faptul că, spre deosebire de restul Europei, românii și polonezii au ajuns să se mobilizeze în stradă cu precădere pentru a-i apăra pe suveraniști în diferitele lor conflicte spune foarte multe despre cum înțelegem rolul statului și despre ce ar trebui să însemne rolul statului în asigurarea drepturilor sociale. Atât în România, cât și în Polonia, avem în vedere experiența comună comunistă și postcomunistă, unde pot exista asemănări. După 1989, am ajuns să nu vedem neapărat statul ca având funcția elementară de a ne asigura protecția socială, pentru că am încercat cu orice preț să ne îndepărtăm de trecutul comunist. Mai degrabă, am preferat să-i oferim statului funcția de a asigura anticorupția și protecția liberei circulații a capitalului. În schimb, francezii ies acum în stradă pentru ceea ce noi trebuia să apărăm în urmă cu mai mult timp, și anume protejarea statului social, concept care la noi a ajuns prea demonizat ca să mai poată mobiliza mișcări de protest” — Vlad Bujdei-Tebeica, analist politic.

Mai mult, expertul subliniază o altă trăsătură comună a mișcărilor suveraniste din România, Polonia și Ungaria condusă de Viktor Orbán: reducerea democrației la o veritabilă „tiranie a majorității”, în care instituțiile menite să protejeze minoritățile și diversitatea sunt tratate ca inamici.

„Instituțiile care încearcă să asigure diversitatea în democrația liberală — separația puterilor în stat, statul de drept, egalitatea în fața legii și drepturile minorităților — sunt fundamentale. Problema apare dacă nu ești de acord cu modul abuziv în care suveraniști vor să preia puterea, iar ei iau acest lucru drept un atac la adresa democrației. Mișcările acestea argumentează că democrația înseamnă doar ceea ce își doresc ei și, adesea, vorbim despre tirania majorității: dacă majoritatea decide, oricine poate fi distrus. Astfel, orice instituție care ar trebui să integreze și diversitatea opoziției sau a minorităților este văzută ca un atac la adresa unei funcții de bază a democrației. Ceea ce cred că se întâmplă acum în Polonia și România pare să reflecte același tipar pe care l-am mai văzut la Varșovia înainte ca Tusk să preia guvernarea, similar și cu modul în care Orbán conducea în Ungaria” — Vlad Bujdei-Tebeica.

Harta nemulțumirilor în restul Europei: de la sărăcie la corupție

În contrast puternic cu disputele ideologice din est, restul continentului este măcinat de proteste cu mize sociale, economice sau civice foarte concrete.

Franța: Costul tot mai ridicat al vieții a scos în stradă sute de mii de cetățeni în trei sâmbete consecutive din luna octombrie, la apelul sindicatelor, al „vestelor galbene”, dar și al elevilor și studenților. Autoritățile au raportat 410.000 de participanți la nivel național, în timp ce organizatorii au avansat cifra de 800.000. Manifestațiile, care vizează și finanțarea educației sau combaterea rasismului (pe fondul unui atac soldat cu un mort și șapte răniți la Paris, pe 23 octombrie), au degenerat în violențe grave în capitală și în alte orașe. După ce operațiunile de menținere a ordinii de la mijlocul lunii septembrie s-au soldat cu rănirea gravă sau mutilarea mai multor protestatari, inclusiv minori, manifestanții au ripostat după aproape o lună de violențe disproporționate ale forțelor de ordine, recurgând la incendieri și jefuirea magazinelor de lux. Răspunsul poliției a devenit și mai dur: sute de oameni au fost reținuți, iar Ministerul de Interne a raportat 1.193 de polițiști și jandarmi răniți. Guvernul francez a interzis mai multe adunări, a impus restricții de circulație pe timp de noapte și ia în calcul desfășurarea armatei. Cu toate acestea, sindicatele și organizațiile pentru drepturile omului cer continuarea protestelor, planificând blocarea liceelor și universităților pe 3 și 5 noiembrie, o acțiune sindicală pe 5 noiembrie și un așa-numit „șase-șapte popular” coordonat de „vestele galbene” pe 6 și 7 noiembrie.

Spania: O dramă socială petrecută la Madrid la finalul lunii septembrie — evacuarea unei femei de peste 80 de ani, care a decedat două săptămâni mai târziu — a declanșat proteste masive în toată țara și o criză politică ce a forțat convocarea alegerilor generale anticipate pentru 29 noiembrie. În timp ce activiștii protestează constant în centrul Madridului și în alte orașe pentru protejarea chiriașilor, marile sindicate au anunțat o grevă generală pe 11 noiembrie, revendicând salarii mai mari și acces la locuințe înaintea scrutinului.

Italia: Pe 30 octombrie, sute de mii de muncitori și studenți au ieșit în stradă, inspirați de mișcările din Franța și Spania, pentru a cere fonduri suplimentare pentru educație și măsuri împotriva scumpirilor. Deși marșurile au fost preponderent pașnice, guvernul italian a scos soldații pe străzi și a adoptat un decret de securitate care înăsprește regimul minorilor, relaxând regulile privind detenția acestora. Totodată, în ultimele săptămâni, fermierii, taximetriștii și șoferii de camioane au protestat față de scumpirea carburanților și majorarea bugetului pentru apărare.

Germania: Pe 31 octombrie, gruparea „GenZ regelt” („Generația Z va repara”) a mobilizat zeci de mii de tineri în Berlin, Frankfurt, Köln și alte orașe. Inspirați de protestele din restul Europei, tinerii germani reclamă degradarea infrastructurii școlare, scumpirea traiului, schimbările climatice și se opun unei eventuale reintroduceri a stagiului militar obligatoriu.

Belgia: Nemulțumirile profesorilor francofoni de la începutul anului școlar au fost amplificate de revoltele elevilor și studenților, influențați de colegii lor din Franța, cele mai dure ciocniri având loc la Liège. Ulterior, pe 9 octombrie, aproape 50.000 de persoane au participat la un marș național împotriva guvernului federal, la Bruxelles. Manifestația s-a transformat în confruntări violente în zona Gării Centrale și a gării Bruxelles-Midi, unde poliția a intervenit cu gaze lacrimogene și tunuri de apă, reținând circa 100 de persoane. După alte adunări la final de octombrie în Bruxelles și Liège, sindicatele pregătesc o nouă demonstrație națională a sectoarelor non-profit pe 10 decembrie.

Portugalia: Dreptul la locuință a scos în stradă mii de oameni în Lisabona și Porto pe 20 octombrie. Protestele au izbucnit după ce forțele de ordine au dezafectat taberele ridicate de activiști, operațiune soldată cu 55 de persoane reținute.

Serbia: Prăbușirea de la gara din Novi Sad din noiembrie 2024, tragedie care a curmat 16 vieți, a generat cele mai ample mișcări de stradă de după înlăturarea liderului iugoslav Slobodan Milošević în anul 2000. Mișcarea studențească antiguvernamentală născută din aceste proteste a reușit să câștige scrutinul din octombrie 2026, debarcând de la putere formațiunea naționalistă condusă de Aleksandar Vučić.

Albania: La Tirana, protestele antiguvernamentale au debutat în luna mai, fiind declanșate de corupție și de un proiect turistic controversat pe litoral, care ar favoriza apropiați ai președintelui american Donald Trump. Mișcarea studențească, lipsită de un lider formal, acuză și lipsa de perspective pentru tineri și colapsul sistemului sanitar. După luni de marșuri zilnice pașnice în fața biroului premierului, căruia i se cere demisia, situația a degenerat la mijlocul lunii octombrie. Ciocnirile zilnice, în care manifestanții folosesc pietre, dispozitive pirotehnice și cocktailuri Molotov, iar poliția ripostează cu gloanțe de cauciuc, gaze lacrimogene și tunuri de apă, s-au soldat cu circa 300 de răniți, aproape două treimi dintre aceștia fiind forțe de ordine, conform Ministerului de Interne.

Explorează subiectele:

proteste Polonia suveranism


Citește și:

populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker