ANP: Un deţinut a evadat de la un punct de lucru aflat în comuna Pantelimon; s-au dispus măsuri specifice

ANP: Un deţinut a evadat de la un punct de lucru aflat în comuna Pantelimon; s-au dispus măsuri specifice

Deţinutul care a evadat luni de la un punct de lucru aflat în comuna Pantelimon a fost prins în Capitală, anunţă reprezentanţii Penitenciarului Bucureşti - Rahova.

Deţinutul Marius Mario Gruia, în vârstă de 35 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 1 an, 6 luni, 20 de zile de închisoare pentru conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe, care a părăsit un punct de lucru din comuna Pantelimon, a fost capturat luni, în jurul orei 16,30, în Bucureşti, de către poliţişti din cadrul Secţiei 15, precizează Penitenciarul.

Potrivit sursei citate, în momentul prinderii, deţinutul nu a opus rezistenţă.

În legătură cu fapta săvârşită a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti. De asemenea, pentru persoana condamnată se va declanşa procedura disciplinară şi, în funcţie de rezultatele acesteia, se vor dispune măsurile legale.

Având în vedere faptul că părăsirea punctului de lucru este asimilată evadării, Penitenciarul Bucureşti - Rahova menţionează că aceasta se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani.

ORA 16.29 ANP: Un deţinut a evadat de la un punct de lucru aflat în comuna Pantelimon; s-au dispus măsuri specifice

Un deţinut în vârstă de 35 de ani, condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, a fugit luni de la un punct de lucru aflat pe raza comunei Pantelimon, pentru prinderea lui fiind dispuse măsuri specifice, informează Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Potrivit ANP, luni, în jurul orei 14,30, s-a constatat că deţinutul Marius Mario Gruia, în vârstă de 35 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 1 an, 6 luni, 20 de zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, clasificat în regim deschis, a părăsit un punct de lucru aflat pe raza comunei Pantelimon.

În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice: sesizarea Secţiei 19 Poliţie şi a Poliţiei Oraşului Pantelimon, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, precizează ANP.

''Părăsirea fără autorizare a punctului de lucru aflat în exteriorul locului de deţinere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani'', arată sursa citată.

La momentul părăsirii punctului de lucru, deţinutul era îmbrăcat cu pantaloni de trening de culoare gri închis, bluză de culoare bleumarin, tricou alb.

"Pentru orice informaţie cu privire la persoana în cauză apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Bucureşti-Rahova, la numărul de telefon: 021/4200810", transmite ANP. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”