ANRE a amendat Enel cu 400.000 de lei pentru că nu a aplicat legea privind compensarea facturilor la gaze

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a amendat Enel cu 400.000 de lei pentru nerespectarea legii privind compensarea şi plafonarea facturilor la gaze, potrivit unui comunicat al reglementatorului remis, luni, AGERPRES.

ANRE continuă seria de acţiuni de control demarate la principalii furnizori de energie electrică şi gaze naturale.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că societăţile Enel Energie şi Enel Energie Muntenia au emis facturi aferente consumului de energie electrică pentru luna noiembrie 2021 conţinând schema de sprijin prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021.

În ceea ce priveşte domeniul gazelor naturale, societăţile Enel Energie şi Enel Energie Muntenia nu au emis facturi clienţilor beneficiari ai schemei de sprijin prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021, pentru consumul de gaze naturale aferent lunii noiembrie 2021.

Pentru faptele săvârşite în domeniul gazelor naturale, societăţile în cauză au fost sancţionate cu amendă contravenţională după cum urmează: Enel Energie - 200.000 lei şi Enel Energie Muntenia - 200.000 lei.

Totodată, au fost dispuse măsuri pentru restabilirea legalităţii în sensul facturării consumului de gaze naturale aferent lunii noiembrie 2021 şi aplicarea schemei de sprijin beneficiarilor acesteia.

Pe măsură ce vor fi finalizate şi celelalte acţiuni de control având ca tematică aplicarea schemei de sprijin prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021, concluziile şi eventualele sancţiuni şi măsuri aplicate vor fi făcute publice, precizează ANRE. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India