ANRE: România a importat cu 55% mai multe gaze în prima lună a anului, la un preţ cu 37% mai mare

România a importat în luna ianuarie 2019 o cantitate de gaze de 4,2 milioane de MWh, în creştere cu 55% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la un preţ mai mare cu 37%, potrivit unui raport al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

În ianuarie 2018, importurile curente au fost de 2,7 milioane de MWh, relevă acelaşi document.

Potrivit sursei citate, preţul la care România a importat gaze a fost cu 37% mai mare. Astfel, dacă în ianuarie 2018 gazele de import costau 91,02 lei pe MWh, în prima lună a acestui an au ajuns la 124,61 lei pe MWh.

Totodată, în prima lună a acestui an, importurile, inclusiv cele extrase din depozite, au însemnat 23% din totalul consumului naţional, iar, în ianuarie 2018, gazele aduse din afara ţării au acoperit doar 18,6% din consum.

Producţia internă curentă a fost de 9,7 milioane de MWh, în creştere cu 2,3%, faţă de ianuarie 2018, în timp ce extracţia din depozite s-a situat la 5,6 milioane de MWh, în creştere cu 7%.

Consumul final de gaze al României a fost mai mare cu 12%, ajungând la 18,1 milioane de MWh, iar din acest total 6,3 milioane de MWh au fost reprezentate de livrările către piaţa reglementată (+14,3%), şi 11,8 milioane de MWh de gaze a reprezentat consumul industrial (+10,8%). AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR