
Apar detalii noi din șerpărie / La 24 de ani, fiul președintei CSM a fost angajat la Inspecția Judiciară pe un salariu de 17.000 de lei brut, plus sporuri
Fiul judecătoarei Elena Raluca Costache, președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a fost angajat ca specialist IT la Inspecția Judiciară (IJ), care funcționează în cadrul CSM, apoi a fost transferat la Curtea Militară de Apel București, dezvăluie marți, 4 august, site-ul presshub.ro .
La Inspecția Judiciară, fiul judecătoarei Elena Costache avea un salariu brut minim de 17.000 de lei, plus bonusuri.
Potrivit HG 1027/2012, "Inspecţia Judiciară este o structură cu personalitate juridică, care funcţionează în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii".
De pe 25 noiembrie 2024, Tiberiu Alexandru Marian, fiul președintei CSM, a devenit specialist IT la Inspecția Judiciară (IJ).
Potrivit situației veniturilor salariale pe 2024 din IJ, un specialist în calculatoare are indemnizația minimă în plată de încadrare de 17.414 de lei sumă brută și maximă în plată în valoare de 20.224 de lei. La acest venit se adaugă un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și un spor de confidențialitate de 5 procente. Specialiștii IT de la Inspecția Judiciară primesc încă un spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în valoare maximă de 1.500 de lei brut pe lună.
Fiul judecătoarei Elena Costache nu a stat prea mult la IJ ci, de aproximativ patru luni, a fost mutat la Curtea Militară de Apel.
Presshub a întrebat-o pe președinta CSM, Elena Raluca Costache, dacă fiul ei a susținut examen pentru a se angaja la IJ și cum a ajuns la Curtea Militară de Apel București.
„Nu discutăm în acești termeni și în această modalitate. Dacă aveți întrebări pentru noi, pentru Consiliu, pentru oricine de aici, știți cum să le adresați. La revedere”, ar fi răspuns Elena Costache.
Președinta CSM, Elena Costache, a generat o controversă în interiorul societății românești după ce a declarat că o pensie în cuantum de 70% din salariul net al unui magistrat – aproximativ 11.309 lei – este insuficientă. Președinta CSM a mai declarat că independența magistraților depinde de bani. Declarațiile șefei CSM au fost făcute într-un interviu acordat Digi24.