Apelul lui Băsescu la MAI: Refuzaţi dependenţa carierei de suportul vremelnic al unui politician!

Preşedintele Traian Băsescu a făcut apel, marţi, la adresa poliţiştilor, cerându-le ca de acum înainte să refuze dependenţa carierei lor de suportul vremelnic al politicienilor, pentru că dependenţa politică îi "leagă de mâini" în activitate şi deciziilor lor.

Apelul lui Băsescu la MAI: Refuzaţi dependenţa carierei de suportul vremelnic al unui politician! (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Mulţi dintre inspectorii şefi din conducerea inspectoratelor sunt oameni de toată isprava (...) Din păcate, niciun guvern în ultimii 20 de ani nu a fost interesat să depolitizeze complet conducerea inspectoratelor. Influenţa organizaţiilor de partid locale, influenţa structurilor politice locale a fost pentru unii determinantă în evoluţia în carieră. Vreau să ştiţi că e greşit şi e marea vulnerabilitate şi pentru poliţişti, şi pentru jandarmi, şi pentru DGIPI", a afirmat preşedintele Traian Băsescu , la bilanţul MAI.

"Atât timp cât evoluţia în carieră, în profesie e determinată de cât de bine sunt cu preşedintele de CJ, cu preşedintele organizaţiei de partid care se află la guvernare, carierea dumneavoastră nu se mai dezvoltă frumos, şi poate eu nu-mi dau seama, poate ministrul nu-şi dă seama, poate şeful de departament nu-şi dă seama, dar cu siguranţă şeful Poliţiei îşi dă seama şi mai ales colegii de lângă care ai plecat peste noapte în funcţii mari şi cu grade mari îşi dau seama", a continuat şeful statului.

Preşedintele a precizat că "orgoliul profesional pentru un poliţist trebuie să fie reuşita în carieră pe rezultate, şi nu pe sprijin politic".

"Subliniez, e un lucru care s-a întâmplat în toate guvernările. Şi eu simt cel mai bine - cum se schimbă ministrul, vin valuri de propuneri de generali, ca şi cum cei făcuţi înainte nu mai sunt buni", a adăugat Traian Băsescu.

"Fac apel la dumneavoastră la a refuza de acum înainte dependenţa carierei de suportul vremelnic pe care vi-l poate da un politician. (...) Dependenţa politică vă leagă de mâini în activitate, vă face dependenţi în deciziile dumneavoastră, vă face să nu vă puteţi îndeplini misiunea pentru că strigă politrucul căruia îi datoraţi sprijinul", a afirmat preşedintele Băsescu.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă