Apelul neobişnuit: Autorităţi locale din Elveţia le recomandă contribuabililor să amâne cât mai mult posibil plata impozitelor

Autorităţi locale din Elveţia recomandă contribuabililor să amâne cât mai mult posibil plata impozitelor, pentru a reduce costurile generate de dobânzile negative acordate la depozite de băncile din ţară, relatează Financial Times.

Apelul neobişnuit: Autorităţi locale din Elveţia recomandă contribuabililor să amâne cât mai mult posibil plata impozitelor (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

Zug, un canton mic dar populat din apropiarea oraşului Zurich, a anunţat că nu va mai acorda discount-uri pentru plata anticipată a impozitelor. Motivul este reprezentat de costurile de păstrare în conturi a banilor.

Autorităţile cantonului consideră că prin această decizie pot economisi 2,5 de milioane de franci elveţieni pe an.

Apelul neobişnuit făcut de cantonul Zug, care ar putea fi urmat şi de alte autorităţi locale, este una dintre consecinţele nedorite ale măsurilor extraordinare adoptate de Banca Naţională a Elveţiei (BNE) pentru deprecierea francului supraevaluat, care afectează industriile exportatoare ale ţării.

În urmă cu un an, BNE a renunţat la plafonul care limita aprecierea francului faţă de euro, pe fondul eforturilor Băncii Centrale Europene de a devaloriza moneda unică.

Pentru a reduce atractivitatea activelor elveţiene, BNE a dus dobânzile în teritoriu negativ, iar băncile comerciale transferă tot mai mult costurile către cei mai mari clienţi.

Dobânzile negative înseamnă că deponenţii trebuie să plătească pentru a păstra banii în bănci.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români