APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat plata unei sume totale de 13,9 milioane de lei pentru fermierii din sectorul creşterii animalelor, potrivit unui comunicat remis, vineri, AGERPRES.

Astfel, se acordă plata pentru diferenţele aferente următoarelor perioade: pentru septembrie şi trimestrul al III-lea 2021, se acordă 8,2 milioane lei pentru un număr de 57 solicitanţi, iar pentru august 2021 - 255.420 lei pentru un număr de 10 solicitanţi.

Pentru iulie 2021 se acordă suma de 91.599 lei pentru un număr de 7 solicitanţi, iunie şi trimestrul al II-lea - 4,8 milioane lei pentru un număr de 40 solicitanţi, iar martie 2021 - 496.662 lei pentru un solicitant şi mai 2021 - 2.976 lei tot pentru un solicitant.

Suma totală autorizată la plată este de 13.907.069,54 lei şi se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), pentru un număr de 116 solicitanţi care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR