APIA eliberează adeverinţe pentru solicitanţii schemei de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor pentru 2022

APIA eliberează adeverinţe pentru solicitanţii schemei de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor pentru 2022

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) demarează, de miercuri, eliberarea de adeverinţe pentru solicitanţii schemei de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2022, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

"Pentru anul 2022, APIA a încheiat convenţii cu instituţiile bancare şi nebancare, respectiv cu două fonduri de garantare - Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM), pentru a veni în sprijinul fermierilor care intenţionează să acceseze credite în vederea finanţării activităţilor curente", se menţionează în comunicat.

Astfel, potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă prin care confirmă că acesta a depus cererea iniţială de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor, aferentă anului 2022.

Totodată, prin adeverinţă se confirmă valoarea de 70% din cuantumul ajutorului determinat aferent cererii iniţiale anuale. Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverinţa cuvenită solicitantului.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM) garantează maximum 80% din valoarea fiecărui credit acordat de bănci fermierilor.

Reprezentanţii APIA precizează că Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale 703/2013 stabileşte condiţiile în care se vor încheia convenţiile dintre instituţiile financiar-bancare sau nebancare şi APIA, în vederea finanţării de către acestea a activităţilor curente ale beneficiarilor plăţilor derulate de instituţia noastră în baza adeverinţelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR la şase luni, plus maxim 2%.

În ceea ce priveşte comisioanele practicate de instituţiile finanţatoare, APIA atrage atenţia fermierilor care doresc să acceseze credite, să analizeze cu atenţie sporită soluţiile de finanţare propuse de instituţiile financiar-bancare şi nebancare ce vizează costul acestora, astfel încât să aleagă modalităţile de finanţare care răspund cel mai bine necesităţilor proprii.

Până în prezent, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a încheiat Convenţii cu instituţii bancare şi nebancare, respectiv cu Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM). AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Turcii intră surprinzător pe Autostrada Transilvania, pe tronsonul unde lucrează românii de la UMB!