Aproape 1,8 milioane de români s-au uitat la a doua dezbatere Ponta-Iohannis la B1 - peste dezbaterea Realitatea TV

Aproape 1,8 milioane de români s-au uitat la a doua dezbatere Ponta-Iohannis la B1 - peste dezbaterea Realitatea TV

A doua dezbatere intre candidatii la presedintie Victor Ponta si Klaus Iohannis a fost urmarita miercuri seara, la B1 TV, de 1,77 milioane de oameni - cu aproximativ 400.000 mai multi decat au urmarit, marti, prima dezbatere de la Realitatea TV, potrivit datelor de audienta consultate de HotNews.ro. In total, insa, mai putini oameni au vazut aceasta a doua dezbatere, care a fost preluata doar de o singura alta televiziune, Digi 24.

La nivel national, B1 TV a fost, pe intervalul dezbaterii, pe primul loc in audiente, cu 1.776.000 telespectatori in medie pe minut. Digi 24 s-a situat pe locul al cincilea, cu 484.000 de telespectatori in medie pe minut.
Comparativ, marti seara s-au uitat la prima dezbatere 3.5 milioane de telespectatori, la nivel national, avand in vedere si faptul ca emisiunea Realitatea TV a fost preluata de toate celelalte posturi de stiri.

La nivel national, pe intervalul emisiunii, B1 TV a depasit Pro TV (1,45 mil. telespectatori), Kanal D (1,3 milioane) si Antena 1 (886.000).

Posturile de stiri care nu au transmis dezbaterea au avut o audienta considerabil mai mica, la nivel national, pe intervalul emisiunii: Antena 3 - 478.000 de telespectatori, Romania TV - 310.000, Realitatea TV - 174.000.

La nivel urban, B1 TV a fost urmarit de 1,025 milioane de telespectatori, fiind urmat de Kanal D - 671.000 si Pro TV - 658.000 de telespectatori in medie pe minut, in intervalul dezbaterii.
Digi 24 a fost, pe acelasi segment de public, urmarit de 384.000 de telespectatori - peste posturile de stiri care nu au transmis dezbaterea: Antena 3 - 279.000, Romania TV - 124.000, Realitatea TV - 64.000 de telespectatori.


Citește și:

populare
astăzi

1 Surprinzătorul nume ales de Polonia pentru avioanele lor F-35 / Imagini în premieră din SUA cu primul F-35 polonez, aproape finalizat

2 Anumiți „grei” din intelligence beneficiază de o protecție specială, care îi face imuni?

3 Interesante amănunte / Într-o veche mină din Bihor zace cheia care poate salva Europa din dependența de China

4 Încă o dovadă a „corectitudinii” occidentale... Ți se face scârbă când citești așa ceva...

5 Lupta pentru Marea Neagră nu s-a încheiat