Aproape 220 de milioane de oameni rămași în întuneric după o pană de curent majoră, în Pakistan

O pană de curent majoră a avut loc luni dimineață, în Pakistan. Defecțiunea a avut loc la rețeaua electrică națională și a lăsat aproape 220 de milioane de oameni fără acces la electricitate.

Pana de curent in Pakistan FOTO EPA

Pana de curent in Pakistan FOTO EPA

Ministrul Energiei, Khurrum Dastagir, a declarat că defecțiunea rețelei a avut loc în urma unei „variații de frecvență”, în sudul Pakistanului, dar în acest moment lucrările de mentenanță progresează. Dastagir nu a oferit mai multe detalii despre cât de mult va dura remedierea problemei și când oamenii vor avea din nou acces la electricitate.

Capitala Islamabad a fost grav afectată de pana de curent produsă luni. De asemenea sunt afectate și alte orașse mari precum Lahore, Karachi sau Peshawar. În Quetta, pana de curent a afectat mai multe spitale, piețe și gospodării, relatează Libertatea .

Întreruperea de curent din Pakistan are loc într-un moment tensionat în care țara se confruntă cu multe dificultăți, printre care și o criză energetică majoră. O pană majoră a mai avut loc și în 2021, atunci când milioane de oameni din Pakistan au rămas în întuneric timp de câteva ore.

La începutul lunii ianuarie, prim-ministrul Shehbaz Sharif a ordonat reducerea consumului de energie considerabil, chiar și cu 30%. El a ordonat ca piețele să fie închise până la ora 20:30, iar restaurantele până la ora 22:00.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR