Aproape 2.500 de „cărăuși de bani” au fost arestați în întreaga lume în timpul unei operațiuni speciale

După cum menționează Europol, operațiunea s-a desfășurat de la mijlocul lunii septembrie până la sfârșitul lunii noiembrie.

Suspect arestat pentru spălare de bani. Foto: Europol

Suspect arestat pentru spălare de bani. Foto: Europol

Agențiile de aplicare a legii din 25 de țări, în principal membre ale UE, au arestat aproape 2.500 de „cărăuși de bani” care ajută grupurile criminale să spele fondurile obținute ilega, a anunțat luni Agenția Europeană de Poliție (Europol), care a derulat operațiunea în colaborare cu Agenția Europeană pentru Cooperare în Justiție (Eurojust), Interpol și Federația Bancară Europeană.

După cum menționează Europol, operațiunea s-a desfășurat de la mijlocul lunii septembrie până la sfârșitul lunii noiembrie. În cursul acesteia au fost identificați 8.755 de cărăuși de bani, dintre care 2.469 au fost arestați.

„Operațiunea a permis identificarea a peste 4.089 de tranzacții frauduloase, interceptarea a 17,5 milioane de euro și inițierea a 1.648 de anchete penale”, a adăugat organizația.

„Money mules” (cărăușii de bani, n.ed.) sunt persoane care primesc bani, inclusiv în formă electronică, de la terți pentru a fi transferați în continuare altor persoane pentru un anumit comision. „Cărăușii”, de regulă, sunt folosiți de grupurile infracționale, inclusiv de cele care activează în spațiul virtual, pentru a spăla banii obținuți în urma diferitelor activități ilegale.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR