Aproape 30 de organizații civice solicită MAE să asigure vizibilitatea site-ului votstrainatate.ro din cauza numărului mic de români din diaspora care s-au înscris până acum

Aproape 30 de organizații civice solicită MAE să asigure vizibilitatea site-ului votstrainatate.ro din cauza numărului mic de români din diaspora care s-au înscris până acum

Într-o scrisoare deschisă către Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe, semnată de aproape 30 de organizații civice din țară și din diaspora, se solicită asigurarea de urgență a vizibilității site-ului www.votstrainatate.ro , din cauza numărului mic de cetățeni români care s-au înscris până acum pentru a vota prin corespondență.

„În prima săptămână, de la lansare, am monitorizat informațiile publicate în timp real pe www.votstrainatate.ro și am constatat următoarele. Media zilnică a înscrierilor pentru votul în secția de votare este de aproximativ 470, iar media zilnică a înscrierilor pentru votul prin corespondență este de aproximativ 425 de persoane. Un calcul probabilistic demonstrează că dacă media de interes pentru înregistrarea pe site a cetățenilor cu drept de vot se păstrează, până la împlinirea termenului limită de înscriere, atunci pe 11 septembrie 2019, se vor fi înscris aproximativ 21.600 la votul în secția de vot și aproximativ 19.500 de cetățeni la votul prin corespondență. Conform datelor centralizate de MAE1 de la misiunile diplomatice, în lume sunt 5.6 milioane de români, dintre care 700.000, cu pașapoarte CRDS, așa după cum informează AEP2”, se arată în scrisoarea citată.

Redăm integral scrisoarea deschisă către MAE și AEP:

„Grupurile civice și ONG-urile semnatare sunt preocupate în general de respectarea drepturilor și libertăților consacrate atât de Constituția României, cât și de reglementările Uniunii Europene și interesate în particular, de respectarea dreptului la vot al românilor, oriunde s-ar afla. Apreciem publicarea în timp real a statisticilor privind cererile de vot în secția de votare și a cererilor de vot prin corespondență, publicate pe www.votstrainatate.ro. Apreciem ca pozitivă și inițiativa unor ambasade/consulate de a se întâlni recent cu reprezentanți ai asociațiilor românilor din diaspora.

În prima săptămână, de la lansare, am monitorizat informațiile publicate în timp real pe www.votstrainatate.ro și am constatat următoarele. Media zilnică a înscrierilor pentru votul în secția de votare este de aproximativ 470, iar media zilnică a înscrierilor pentru votul prin corespondență este de aproximativ 425 de persoane. Un calcul probabilistic demonstrează că dacă media de interes pentru înregistrarea pe site a cetățenilor cu drept de vot se păstrează, până la împlinirea termenului limită de înscriere, atunci pe 11 septembrie 2019, se vor fi înscris aproximativ 21.600 la votul în secția de vot și aproximativ 19.500 de cetățeni la votul prin corespondență. Conform datelor centralizate de MAE1 de la misiunile diplomatice, în lume sunt 5.6 milioane de români, dintre care 700.000, cu pașapoarte CRDS, așa după cum informează AEP2. Raportat la numărul cetățenilor români cu drept de vot din diaspora ne dăm seama că cifra finală nu va reflecta nevoia reală de prezență la vot a cetățenilor, așa după cum se cunoaște din istoricul ultimelor scrutine.

Am corelat cele de mai sus cu demersurile noastre de promovare a înscrierii pe www.votstrainatate.ro în comunitățile în care ne desfășurăm activitatea și ne-am dat seama că ceea ce se întâmplă este insuficient. Puterea noastră de impact este inferioară posibilităților reale pe care le au instituțiile pe care le reprezentați în calitate de autorități ale statului.

Procedura electorală propusă de AEP este nouă și insuficient cunoscută. Apreciem că informațiile de interes public și comunicarea dinspre instituțiile statului pot fi îmbunătățite. Invocăm dreptul constituțional al cetățenilor români la informație. Potrivit art. 31 alin. (2) din legea fundamentală, „Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice”. Invocăm și Codul de bune practici în materie electorală al Comisiei de la Veneția, care specifică în mod clar obligația autorităților de a informa cât mai bine cetățenii.3 Invocăm totodată nevoia reală de bună organizare a procesului electoral în diaspora și vă solicităm să dispuneți îmbunătățiri ale informațiilor publicate pe site, plecând de la următoarele cerințe, identificate de noi:

Promovarea de urgență – de către instituțiile pe care le reprezentați – a beneficiilor înregistrării la vot pe site-ul www.votstrainatate.ro. Demersul dumneavoastră ar avea un impact mult mai mare, deoarece ați putea folosi canale media de comunicare diverse, precum difuzarea de mesaje de interes public, reglementată de CNA, flyere distribuite la graniță, afișe la sediile MAE sau ale ambasadelor și consulatelor României, inclusiv prin parteneriat cu instituții omoloage ale statelor în care diaspora românească trăiește; sau alte asemenea.

Publicarea în timp real pe site-ul www.votstrainatate.ro de date adiționale, prin adăugarea informațiilor suplimentare despre înscrișii per țară/regiune/localitate. Informațiile să fie ușor de accesat, de înțeles și de interogat informatic, atât pentru votul în secția de votare, cât și pentru votul prin corespondență. Acest lucru va permite celor interesați să promoveze site-ul AEP în interiorul comunităților de rezidență.

Publicarea pe site a informațiilor referitoare la probabilitatea de a exista înregistrări de cereri duble de la persoane unice. Prin cereri duble înțelegem că una și aceeași persoană ar putea să se înscrie, pentru siguranță, atât pentru votul în secție, cât și pentru votul prin corespondență. Existența acestor înregistrări duble ar putea crea nevoi artificiale, dar publicarea informației ar putea ajuta la mitigarea riscului de supra-dimensionare, prin tactici transparente de comunicare publică.

Transmiterea de informații legate de demersurile MAE de a organiza secții de votare în diaspora, atât în sedii proprii, precum consulate/ambasade, cât și în sedii obținute prinparteneriat cu autorități locale în care se înregistrează nevoia de prezență la vot a minimum 100 de români cu drept de vot.

Susținerea asociațiilor civice active în țară și diaspora să organizeze din timp acțiunile de identificare și completare a resurselor umane necesare în secțiile noi de votare în străinătate, prin focalizarea cu precădere în acele orașe din afara țării în care AEP constată un număr mare sau foarte mare de cereri pentru înființarea de noi secții de vot. Este știut că cerința de resurse umane în raport de numărul total de zile de votare pentru 3 zile de vot + 1 de pregătire + 1 de raportare, este dificil de acoperit, exclusiv cu personal din ambasade sau consulate. Este cu atât mai greu de administrat, cu cât s-a anticipat organizarea a două tururi de scrutin.

Exprimăm cerințele de mai sus, deoarece dorim să venim în ajutorul instituțiilor statului, despre care considerăm că sunt interesate să organizeze eficient secțiile de votare, prin evitarea formării de cozi interminabile la secțiile de votare, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani. Dumneavoastră veți fi identificat și alte pârghii adiționale instrumentelor propuse de noi pentru buna organizare a alegerilor din noiembrie 2019. Noi dorim să susținem prin resurse specifice societății civile limitarea disfuncționalităților cauzate de insuficiența secțiilor de vot cu care diaspora s-a confruntat din 2016 încoace. Nu ne putem însă substitui instituțiilor statului responsabile cu organizarea procesului electoral.

Vă rugăm să acționați cu celeritate în implementarea propunerilor noastre, știut fiind că până la împlinirea termenului limită de înscriere pe site mai sunt 5 săptămâni, iar pentru organizarea efectivă a alegerilor mai sunt aproximativ 4 luni.”

 
 
 



Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”