Aproximativ 100.000 de etnici maghiari care trăiesc în România şi au cetăţenie maghiară au votat în cadrul alegerilor generale din Ungaria

Ambasadorul ungur în România Botond Zakonyi a declarat că voturile urmau să fie duse în Ungaria pentru a fi numărate, la Budapesta.

În Slovacia, unde cei care aplică pentru a obţine cetăţenia altei ţări îşi pot pierde cetăţenia slovacă, numărul de voturi primit de Ambasada Ungariei la Bratislava „nu a fost mare“, a declarat consulul general Zsolt Morovan.

După numărarea a 47% din voturi, FIDESZ a obţinut 47% din sufragii şi ar putea obţine 96 din cele 106 de mandate disputate în scrutinul uninominal majoritar cu un singur tur, în timp ce alianţa de stânga condusă de socialişti ar obţine numai zece mandate. Celelalte 93 de locuri din Dieta de la Budapesta sunt atribuite potrivit unui sistem de „compensare“.

Viktor Orban , în vârstă de 50 de ani, a avut numeroase conflicte cu Uniunea Europeană, dar şi cu investitorii străini, în special cu privire la taxele impuse ţării de băncile străine, dar şi de firme. Mulţi maghiari, scrie Reuters, îl privesc ca pe un promotor al interesului naţional şi s-au lăsat convinşi de faptul că, în timpul mandatului său, au scăzut facturile şi impozitele. Primele rezultate oficiale ar trebui să fie anunţate în câteva ore.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan