Aproximativ 570 de clinici din SUA oferă tratamente neautorizate cu celule stem

Aproximativ 570 de clinici din SUA oferă tratamente neautorizate cu celule stem

Circa 570 de clinici din SUA oferă tratamentele bazate pe celule stem care nu au fost autorizate de către Agenția pentru alimente și medicamente (Food and Drugs Administration, FDA), a constatat o echipă de cercetători al căror studiu a fost publicat în revista 'Cell Stem Cell', informează agenția France Presse (AFP).

Peste 350 de companii de pe teritoriul SUA vând direct astfel de proceduri care pot fi periculoase, arată cercetarea.

California este statul în care se află cele mai multe clinici care vând astfel de tratamente, între care 18 în Beverly Hills, cartierul șic al Los Angeles-ului. Cercetătorii au mai descoperit 104 în Florida, 71 în Texas și 21 în New York.

La 61 la sută din procedurile propuse de aceste clinici, celulele stem sunt derivate din grăsimi și la 48 la sută dintre ele, acestea provin din măduva osoasă, potrivit furnizorilor.

Doar 1 la sută dintre clinici oferă celule stem pluripotente, produse în laborator pornind de la celule adulte, și o singură clinică utilizează celule stem embrionare.

"Această piață explodează în fața ochilor noștri și nu cred că am fost conștienți de domeniul de aplicare și de dimensiunea sa", a spus Leigh Turner, co-autor al studiului și membru al Centrului de bioetică al Universității din Minnesota.

"Ar trebui să existe reglementări pentru această piață și ne putem întreba cum a putut înregistra această activitate un astfel de elan în Statele Unite ale Americii, unde tratamentele bazate pe celule stem și dispozitivele medicale care le produc ar trebui să fie reglementate de către autorități, inclusiv de FDA", a atras atenția sursa citată.

Andrea Fischer, purtător de cuvânt al FDA, a declarat într-un e-mail pentru AFP că agenția este preocupată de faptul că speranța indusă pacienților de tratamente a căror siguranță și eficacitate rămân de demonstrat, ar putea face astfel de tratamente vulnerabile în mâna unor companii sau indivizi fără scrupule care pot furniza celule stem "ilegale și potențial periculoase".

Agenția a cerut persoanelor care intenționează să apeleze la o terapie cu celule stem să se asigure că aceasta a fost aprobată de FDA sau că au făcut obiectul unui studiu clinic reglementat de FDA.

FDA a mai precizat că va organiza două întâlniri publice, în luna septembrie, cu privire la celulele stem și la țesuturile umane, precum și la produsele și tratamentele derivate.

Companiile promovează aceste tratamente, care rămân experimentale, pentru leziuni ortopedice, ale măduvei spinării, tulburări neurologice, pulmonare, precum și pentru boli cardiace și intervenții cosmetice, au explicat autorii studiului.

Potrivit lor, acest fenomen ar putea avea un impact negativ asupra publicului în ceea ce privește cercetarea asupra celulelor stem, al căror potențial medical este considerat promițător pentru regenerarea țesuturilor și organelor sau pentru tratarea cancerului.

În aproape toate statele SUA este posibil accesul la nivel local la aceste terapii, a spus Paul Knoepfler, cercetător la Universitatea din California și principalul co-autor al studiului.

Pentru Paul Knoepfler și Leigh Turner, această cercetare ar trebui să fie baza pentru studii viitoare asupra companiilor care fac promovare comercială directă terapiilor cu celule stem, mai notează AFP.

AGERPRES /(autor: Constanța Niță, editor: Lelia Bretan)


populare
astăzi

1 O nouă scorneală sau o pistă reală?

2 Râdem de 35 de ani de milițieni... Uite unde a ajuns „Poliția”...

3 VIDEO Vine revoluția 2.0? / Val de apeluri pe TikTok la proteste în 21-22 decembrie

4 Țara în care am ajuns să trăim... / Pavel Abraham a obținut ordin de protecție împotriva lui Marian Moroșanu, zis Ceaușescu, pe care fostul milițian l-a…

5 „Încerc să obțin un împrumut de ani de zile și nu sunt eligibil pentru unul, dar cumva hoții au reușit”