Ar rezista România 48 de ore unui atac? General NATO: „Nu ar face față scenariului cel mai periculos care implică Rusia”

Jumătate dintre români consideră că România nu ar rezista 48 de ore în fața unui atac străin. Generalul (r) Dorin Toma, fost șef al Comandamentului Diviziei Multinaţionale Sud-Est a NATO, explică evoluțiile posibile ale unui astfel de scenariu și în ce măsură programul SAFE va îmbunătăți șansele Armatei Române de a rezista și în ce măsură ar trebui reintrodus serviciul militar obligatoriu pentru asigurarea rezervei operaționale.

Generalul (r) Dorin Toma este este unul dintre cei mai titrați generali ai Armatei României, el a condus Comandamentul Diviziei Multinaţionale Sud-Est a NATO, după ce, timp de doi ani, a fost şef adjunct al Forţelor Terestre Române. De-a lungul carierei sale, a ocupat mai multe poziţii cheie în Armata României şi a participat şi la misiuni internaţionale în Angola sau în Albania.

Generalul (r) Dorin Toma consideră că percepția publică privind vulnerabilitatea Armatei Române este parțial justificată , în condițiile în care capabilitățile actuale sunt încă departe de standardele NATO.

El subliniază că, în scenariul cel mai periculos – o apropiere rapidă a unui adversar de granițele României – timpul de reacție ar fi insuficient, iar armata nu ar putea rezista fără sprijin extern consistent.

Programele de înzestrare, precum cele din cadrul SAFE , sunt necesare, dar insuficiente dacă nu sunt integrate într-un sistem coerent de capabilități care include echipamente, logistică, comandă-control și personal instruit.

În lipsa unor rezultate concrete în recrutarea voluntară, el consideră că reintroducerea serviciului militar obligatoriu ar trebui analizată serios, într-o formă modernă și adaptată nevoilor actuale.

Armata Română este departe de a avea acele capabilități militare necesare

Adevărul: 50% dintre români consideră că în cazul unei agresiuni, Armata Română nu ar fi în măsură să reziste 48 de ore, conform unui sondaj (Sondajul Avangarde „Percepţii asupra capacităţilor Armatei Române” a fost realizat în perioada 6-10 octombrie 2025-nr). Cât de justificată este percepția aceasta publică privind vulnerabilitatea noastră?

Dorin Toma: Trebuie să avem în vedere că, în conformitate cu prevederile articolului 3 din Tratatul NATO, fiecare națiune are responsabilitatea de a-și genera, operaționaliza propriile capabilități militare pentru a fi în măsură să îndeplinească misiunea de apărare, conform planurilor, pentru a nu reprezenta un risc de securitate pentru întreaga alianță.

Faptul că un stat nu acționează în acest sens, acesta devine o vulnerabilitate pentru întreaga alianță. Aceasta este interpretarea corectă a Articolului 3 din Tratat.

Armata Română este departe de a avea acele capabilități militare necesare, compatibile cu standardele NATO, pentru a-și putea îndeplini misiunea. Atunci când vorbim de planurile Alianței pentru descurajare și apărarea teritoriului statelor membre, cel puțin în fază inițială, este normal ca cei care sunt în proximitatea zonei de conflict să aibă prima reacție. Este firesc ca toate țările de pe flanul estic, inclusiv România, să-și consolideze aceste capabilități militare pentru a fi măsură să aibă o primă reacție fermă, ulterior cu sprijin din partea altor armate din NATO.

De ce nu pare să existe o îngrijorare serioasă a autorităților privind aceste probleme?

Planificatorii militari, deși dezvoltă numeroase scenarii, întotdeauna iau în calcul varianta probabilă și pe cea mai periculoasă. În scenariul cel mai probabil pe care, bineînțeles, decidenții politici preferă să se concentreze, se consideră că există timpul necesar pentru ca unitățile armatei române să se operaționalizeze, să își ridice capacitatea de luptă și, eventual, să primească sprijin, în timp util, din partea diferitelor formațiuni militare ce vor fi dislocate din vestul Europei sau chiar de peste Oceanul Atlantic.

Cu alte cuvinte, va exista timpul necesar pentru această dislocare, cu condiția ca infrastructura de transport să fie modernizată iar procedurile să fie adaptate. De aceea se discută atât de mult despre mobilitate militară în Europa. Într-adevăr sunt anumiți indici privind diferite activități sau acțiuni ale adversarului, indici care sunt monitorizați și care, la un moment dat pot apărea. Astfel, poate exista un anumit interval de timp pentru luarea unor decizii în vederea întăririi dispozitivului, intensificării acțiunilor de descurajare și de pregătire a apărării.

Probleme apar atunci când discutăm despre scenariul cel mai periculos. Poate părea puțin probabil, dar un militar întotdeauna este obligat să se gândească la acesta. Să presupunem că în scenariul cel mai periculos armata rusă s-ar apropia de frontiera României, terestră sau maritimă, într-o formă sau alta, nu știm cum va evolua, în viitor, conflictul militar din Ucraina. Se pare că ucrainenii, cel puțin până acum, și trebuie să le mulțumim pentru acest lucru, rezistă, reușesc să blocheze armata rusă, să fie un scut de protecție pentru noi. Dar dacă ipotetic, armata rusă s-ar afla la granițele României, atunci factorul surprindere poate apărea, timpul avut la dispoziție pentru a adopta măsuri preventive scade iar riscul crește. Este clar că într-un astfel de scenariu, Armata Română cu forțele pe care le are la dispoziție astăzi, nu poate face față. Oricine are o minimă înțelegere a fenomenului își poate imagina că Armata Română singură sau cu sprijin redus, nu are forța necesară să reziste mult timp unei astfel de agresiuni. Polonia, prin noua doctrină militară, exact acest lucru își propune. Să își construiască o armată profesionistă, formată din personal activ și rezervă operațională care să poată rezista independent o perioadă mai lungă de timp. Se anticipează anumite întârzieri în procesul de activare a articolului 5 sau pentru dislocarea forțelor din vestul Europei, chiar dacă, din perspectiva mobilității militare, situația este mult mai bună în Europa centrală în comparație cu condițiile de deplasare strategică pentru întărirea flancului sud-estic. Vorbim de distanțe de parcurse, numărul țărilor tranzitate, infrastructură slab dezvoltată etc.

„Programul de înzestrare privind mașina de luptă a infanteriei nu înseamnă mai nimic, atât timp cât nu vorbim de o capabilitate”

Se vorbește foarte mult în acest context despre programul SAFE de înzestrare a Armatei Române. Având în vedere cum a fost configurat acest program până în momentul de față, credeți că după 5 ani, când acest program va trebui implementat total, va avea România capacitatea de a rezista 48 de ore în fața unui atac?

Sunt două aspecte aici. Aceste programe de înzestrare fac parte dintr-un plan aprobat de CSAT și elaborat de Ministerul Apărării. Unele dintre aceste programe prevăzute în SAFE, în opinia mea, pot fi derulate în acești cinci ani de zile cu succes. Altele mi se par destul de ambițioase, mai ales că se urmărește integrarea parțială a producției în industria de apărare națională. Înțelegând cât este de investit în modernizarea, tehnologizarea capacităților de producție existente sau dezvoltarea unor noi capacități, trebuie recrutată și instruită forța de muncă, lucrurile par complicate. O mașină de luptă a infanteriei este o platformă foarte complexă, cu diferite sisteme integrate. O companie care produce un astfel de vehicul are proprii contractori, ar trebui să identifice companii locale în măsură să execute astfel de lucrări complexe, să furnizeze diferite echipamente, sisteme. Este posibil, dacă vorbim, în principal, de asamblare în România, cu transfer tehnologic redus, așa cum se pare că se va întâmpla.

Al doilea aspect și ceea ce cred că este esențial, discuția trebuie purtată în termeni de capabilități, nu de programe. Astfel, dacă considerăm o brigadă ca fiind o capabilitate pe care trebuie să o consolidăm, operaționalizăm pentru a îndeplini cerințele NATO, pe lângă această mașină de luptă a infanteriei care reprezintă platforma principală de luptă, trebuie să ai sisteme de comandă-control cu inteligență artificială integrată, trebuie să ai diferiți senzori pentru culegerea de informații, platforme aeriene fără pilot, radare, etc. Trebuie să ai sprijin de foc, mortiere și artilerie pentru a sprijini acțiunile infanteriei care operează de pe mașina de luptă. Trebuie să ai și tancuri, mijloace de geniu care să asigure mobilitatea sau contra mobilitatea, adică să poată instala un pod mobil în așa fel încât să poți traversa un curs de apă, de exemplu. Trebuie să ai mijloace de apărare antiaeriană, rachete, tunuri antiaeriene, acum trebuie să ai muniție tip loitering (kamikaze) și diferite tipuri de drone, trebuie să ai mijloace de contracarare a dronelor adversarului pentru bruierea acestora sau pentru distrugerea lor. Trebuie să ai diferite echipamente pentru sprijinul logistic, de la camioane pentru transport, mijloace de evacuare tehnică și pentru mentenanță, etc. Vorbind după aceea de asigurarea medicală, de mijloace de evacuare medicală de pe câmpul de luptă, apoi capacități de sprijin medical la diferite eșaloane. Toate aceste echipamente pe care le-am enumerat, fiecare dintre ele reprezintă un program de înzestrare. Singur, programul de înzestrare privind mașina de luptă a infanteriei nu înseamnă mai nimic, atât timp cât nu vorbim de o capabilitate. Și evaluatorii NATO verifică dacă există toate aceste sisteme integrate.

După 22 de ani de NATO, Armata României este dominată de coloneii „care mută hârtii”. „De ce trebuie expertiză militară șefului secției de Polo?”

Dacă pe lângă mașina de luptă a infanteriei nu vor exista și tancurile, artileria, rachetele antiaeriene, dronele și toată logistica pe care am enumerat-o, dacă nu vor fi integrate toate piesele acestui puzzle, nu vorbim de o capabilitate. Vom vedea dacă, în cele din urmă, în 2030 vom avea capabilități militare și de cel fel.

Mai avem nevoie și de militari...

Bineînțeles, în același timp cu derularea programului de înzestrare, se pune și problema instruirii personalului. Atunci când achiziționezi un astfel de sistem, cumperi și simulator și pachetul pentru formarea, instruirea militarilor. Vorbim și despre formarea liderilor, ofițerii inferiori, de la baza piramidei, a subofițerilor. Ce se învăță astăzi în academiile militare trebuie schimbat radical dacă observăm atent ce se întâmplă în Ucraina. De exemplu, tot ce înseamnă descentralizarea comenzii, astăzi, mai mult ca altădată, subunități mici acționează independent. Nu poți aștepta tot timpul să ți se spună, de la eșaloanele superioare, cum să îți îndeplinești misiunea. Trebuie să se producă o adevărată revoluție în formarea, pregătirea viitorilor lideri având în vedere și transformările tehnologice de pe câmpul de luptă modern.

Nu în ultimul rând, esențială este interoperabilitatea, adică toate aceste elemente puse împreună, oameni, echipamente, instruire, pregătirea liderilor, trebuie să creeze o capabilitate militară interoperabilă, compatibilă cu ceva similar dintr-o altă armată NATO. Interoperabilitatea, din proprie experiență, vă spun că este o mare provocare. Fie că vorbim de instruire, de echipamente, de interoperabilitate procedurală sau tehnică, trebuie respectate standardele NATO. Personal, am constatat că nu este chiar așa. Deși echipamentele au aceleași specificații, producătorii diferiți sau politicile naționale diferite fac această interoperabilitate destul de dificil de realizat. De abia atunci, după ce ai făcut toți acești pași, de la achiziția echipamentelor, selecția și instruirea personalului, pregătirea liderilor, testarea nivelului de interoperabilitate, poți să spui că acea unitate poate acționa și îndeplini o misiune în timp foarte scurt.

Ttrebuie, la modul cel mai serios, pusă problema stagiului militar obligatoriu

Cât de importantă este rezerva operațională în acest context?

Analiza strategică a apărării a estimat un necesar de 120.000 de militari. Astfel, armata trebuie să aibă 120.000 de militari pentru a-și putea îndeplini misiunea. Declarațiile publice ale responsabililor cu apărarea națională ne arată că nivelul de încadrare este de 61%. În condițiile în care nu ai suficient personal activ, trebuie acoperit acest deficit cu rezerva, rezerva operațională. Nu există în momentul actual această rezervă, sau este redusă numeric. Vorbim despre militari în rezervă care, în cel mai scurt timp, se prezintă la unitățile unde sunt arondați, pentru a pleca la îndeplinirea unei misiuni cu unitatea respectivă. Există de ceva ani de zile un program, care a suferit diferite modificări, pentru rezerviștii voluntari, militari care parcurg un anumit stagiu de pregătire, după care sunt plătiți în fiecare lună și au obligația de a participa la activitățile unităților unde sunt arondați, la activități de instruire, un anumit număr de zile în timpul unui an calendaristic. Dar aceștia sunt în jur de 3.500 - 4.000 la ora actuală. Însă rezervistul care a executat stagiu militar obligatoriu acum 20 de ani și are vârsta de 45-50 de ani acum, nu poate fi încadrat în rezerva operațională. Aceeași problemă, astăzi, o are armata poloneză sau cea germană. Însă au planuri concrete, pe termen mediu și lung, pentru rezolvarea ei.

De multe ori, se face confuzia între rezerva generală și rezerva operațională. Vă pot da exemplul armatei finlandeze, unde stagiu militar este obligatoriu. Un militar care a executat acest stagiu militar intră în rezerva operațională, peste câțiva ani este înlocuit acesta trecând în rezerva generală.

Multe state membre NATO pun accent pe rezerva operațională, așa cum am spus anterior, Polonia și Germania sunt exemple de bune practici. Pentru că a întreține o armată profesionistă de sute de mii de militari este costisitoare, efortul bugetar, uman este foarte mare, soluția identificată constă în avea militari activi iar numărul acestora este completat cu această rezervă operațională, dar care trebuie să aibă un nivel de pregătire ridicat.

„Trebuie să fim pregătiți pentru război”. Avertismentul NATO după exercițiile desfășurate în Norvegia

Acum s-a demarat o campanie de completare a rezervei operaționale. Dacă nu va fi un succes și nu se va asigura rezerva operațională optimă, credeți că ar trebui să revenim la serviciul militar obligatoriu sau ce alte soluții vedeți?

În Germania, deși a rămas stagiul militar pe bază de voluntariat, începând din acest an au crescut cifrele de recrutare – încearcă să recruteze cât mai mulți tineri pentru a-i instrui și pentru a-i integra în partea activă a armatei și în rezervă operațională. Dar dacă acest program eșuează, la nivelul societății și armatei se dezbate foarte serios posibilitatea de a reveni la stagiul militar obligatoriu. În Polonia, anul 2026 este declarat, de la nivel guvernamental, ca fiind anul rezervistului.

Credeți că ar trebui să avem o abordare similară?

Da. Cred că aceasta ar trebuie să fie și abordarea noastră. Să ne propunem clar cifre de recrutare pentru diferitele forme de pregătire militară, inclusiv pentru serviciul militar voluntar, cât mai puțin influențate de alocările bugetare. Cifrele anuale trebuie determinate de nevoile, planurile armatei și de posibilități de instruire și mai puțin de constrângerile bugetare.

Dacă acest proiect pilot numit stagiul militar voluntar eșuează, în opinia mea trebuie, la modul cel mai serios, pusă problema stagiului militar obligatoriu. Mai ales că, se pare, există susținere din partea societății, populația înțelegând mult mai bine riscurile de securitate în comparație cu decidenții politici și chiar militari.

Probabil, în mentalul colectiv, stagiul militar obligatoriu este identificat cu armata de conscripți din vremea regimului comunist, când, la 18 ani, fiecare tânăr era recrutat și trimis într-o unitate militară pentru executarea unei instruire, de multe ori precare. Dacă ne uităm la formele moderne de stagiu militar obligatoriu, de exemplu în Finlanda sau Suedia, în esență tinerii la 18 ani sunt luați în evidență, dar sunt recrutați pentru a executa stagiul militar un număr redus, în funcție de nevoile armatei. În Suedia, 10% sunt efectiv, în fiecare an, chemați să participe la această formă de pregătire. În Finlanda, procentul este mai mare dar ce vreau să spun este că din toată resursa umană disponibilă, la nivelul întregii societăți, se recrutează numai numărul de tineri de care ar avea nevoie armata. Așa cum precizam anterior, astăzi discutăm de armate profesioniste, reduse numeric, mobile, cu putere de luptă ridicată, nu mai vorbim de armate de masă, de sute de mii, milioane de oameni.

În cazul în care, la un moment dat se va discuta la modul serios despre obligativitatea stagiului militar, în această paradigmă trebuie abordată problema. Înregistrarea, luarea în evidență obligatorie iar ulterior, în funcție de nevoile armatei, să se producă recrutarea efectiv. Și nu este vorba doar despre numărul celor convocați este vorba și de specializarea, studiile acestora pentru a acoperi exact deficitul pentru anumite specialități militare. Serviciul obligatoriu îți oferă garanția că vei reuși să atragi în sistemul militar, activ sau voluntar, personalul de care armata va avea nevoie. Este important ca cei recrutați să poată încadra, la sfârșitul stagiului militar voluntar, anumite funcții deficitare: operator drone, artilerist, specialist în comunicații, apărare cibernetică, etc.