Arabia Saudită: Femeile vor putea de acum înainte să călătorească fără acordul unui "tutore"

Femeile saudite vor fi autorizate să obţină un paşaport şi să călătorească în străinătate fără a trebui să ceară acordul prealabil al unui "tutore" de sex masculin, a anunţat joi guvernul de la Riad, relatează AFP.

"Un paşaport va fi eliberat oricărui cetăţean saudit care îl va solicita", a anunţat cotidianul guvernamental Umm Al Qura, citând o decizie a executivului.

Potrivit cotidianului apropiat de guvern Okaz şi altor media care citează autorităţile, această nouă regulă se va aplica femeilor în vârstă de 21 de ani sau peste.

Până acum femeile din Arabia Saudită trebuiau să obţină permisiunea "tutorelui" lor - soţ, tată sau altă rudă de sex masculin - pentru a se căsători, a-şi reînnoi paşaportul sau a ieşi din ţară. Acest sistem, care asimila femeile saudite cu nişte minori pe toată durata vieţii, este denunţat de zeci de ani de organizaţiile de apărare a drepturilor omului.

Decizia le autorizează pe femeile saudite să călătorească liber în străinătate şi este ultima dintr-o serie de măsuri de emancipare introduse de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, alias MBS, care controlează totul în regatul ultraconservator.

Cea mai emblematică dintre aceste reforme a fost cea de le permite femeilor să conducă un autovehicul, începând cu iunie 2018. Femeile au primit recent şi permisiunea de a asista la meciuri de fotbal şi de a exercita profesii până acum strict rezervate bărbaţilor.

Chiar dacă ele au transformat vieţile a numeroase femei saudite, aceste reforme sunt totuşi insuficiente în ochii criticilor, care subliniază că sistemul "tutorilor", în virtutea căruia bărbaţii au practic toată puterea asupra rudelor lor de sex feminin, este încă departe de a fi abolit.AGERPRES


populare
astăzi

1 Document exploziv / Citiți asta, nu ar fi exclus ca de aici să i se fi tras lui Bolojan...

2 Inginerie de top pe A1 / Viaducte uriașe la Boița, construite prin metode avangardiste

3 Ucraina ar fi lovit Rusia cu racheta Ruta Block 1, fondată de un antreprenor rus

4 „Waterloo-ul” lui Putin? / Prăbușirea unui Su-57 lângă Moscova, un semn al declinului rusesc

5 Infernul din Franța / Flăcările „imprevizibile” mistuie sute de vile de lux