Arabia Saudită îşi redeschide frontierele turiştilor vaccinaţi

Arabia Saudită a făcut cunoscut vineri că îşi va redeschide frontierele pentru turiştii străini vaccinaţi, după o izolare de 17 luni din cauza pandemiei de coronavirus, a indicat agenţia naţională de presă, notează AFP.

Riadul nu a anunţat însă ridicarea restricţiilor legate de pelerinajul Umrah care atrage în fiecare an milioane de musulmani din întreaga lume.

"Ministerul Turismului a anunţat că regatul îşi va deschide porţile pentru turiştii străini şi va ridica (...) suspendarea intrării pentru deţinătorii de vize turistice, cu începere de la 1 august", a informat agenţia saudită de presă (SPA).

Călătorii vaccinaţi complet cu vaccinuri aprobate de autorităţile saudite (Pfizer, AstraZeneca, Moderna sau Johnson & Johnson) vor putea intra în regat "fără a fi nevoie să respecte carantina", dacă fac dovada unui test PCR negativ efectuat cu mai puţin de 72 de ore înainte, a spus agenţia.

Arabia Saudită, care a investit miliarde de dolari în industria turismului pentru a-şi diversifica economia dependentă de petrol, a eliberat primele vize turistice în 2019.

Din septembrie 2019 şi până la închiderea frontierelor în martie 2020, regatul a eliberat 400.000 de vize turistice.

Pandemia de COVID-19 a perturbat grav pelerinajele Hajj şi Umrah, deschise numai pelerinilor vaccinaţi care locuiesc în ţară.

De la începutul crizei sanitare, Arabia Saudită a înregistrat oficial peste 523.000 de cazuri de coronavirus, dintre care 8.213 decese.

Până în prezent, au fost administrate 26 de milioane de doze de vaccin pentru o populaţie de 35 de milioane de locuitori, dar guvernul a anunţat că, începând cu 1 august, vaccinarea va fi obligatorie pentru a intra în instituţiile publice şi private, inclusiv în unităţi şcolare şi locuri de distracţie, precum şi pentru a utiliza transportul public. AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 Româncă șocată de prețuri în St. Moritz, cea mai scumpă stațiune din Elveția. Cât a plătit pentru o felie de pizza

3 Așa o fi? / Asta e țara în care am ajuns să trăim? / Un indiciu că ținta Curții de Apel București este suspendarea din CCR, pe 10 februarie, doar a lui Da…

4 BREAKING Ședință tensionată la PNL! Cele două tabere conturate în partid au dus prima luptă în spatele ușilor închise

5 Femeie de afaceri din România, țepuită de 2,5 milioane de dolari de un escroc care se dădea drept prințul moștenitor al Dubaiului