Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite mai există datorită Iranului, afirmă preşedintele iranian (media)

Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite mai există datorită Iranului pentru că acest stat a refuzat să-l ajute pe fostul preşedinte irakian Saddam Hussein să invadeze cele două ţări, a afirmat miercuri preşedintele iranian Hassan Rouhani, relatează Reuters, care citează televiziunea de stat iraniană.

"Dacă nu ar fi fost decizia raţională a Iranului de a nu coopera cu Saddam, nu ar fi existat nicio urmă din aceste ţări astăzi", a spus Rouhani. "Existenţa acestor ţări astăzi se datorează Iranului", a menţionat el.

Irakul a invadat Kuweitul în 1990, ceea ce a dus la o ocupaţie irakiană de şapte luni a ţării. "Înainte de a invada Kuweitul, Saddam a comunicat Teheranului că Iranul şi Irakul vor împărţi o graniţă de 800 de kilometri în Golful Persic'', a explicat Rouhani.

"Aceasta arată că, în afară de Kuweit, Saddam încerca să ocupe Arabia Saudită, Omanul, Emiratele şi Qatarul", a apreciat el.

Iranul, majoritar şiit, şi Arabia Saudită, majoritar sunnită, sunt implicate în războaie din Yemen până în Siria. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

2 „Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final” / Noi stenograme din dosarul lui Georgescu

3 O nouă porcărie a fost dată în vileag! / Transelectrica a plătit zeci de milioane de euro chirie într-o clădire care valorează 10 milioane!

4 STENOGRAME Călin Georgescu voia o vilă de lux în Toscana, cu locuință pentru servitori

5 Sorin Grindeanu promite deja la Antena 3 indexarea obligatorie a pensiilor și salariilor