Arad: 20 de migranţi, prinşi la frontieră într-un autocamion sau încercând să treacă în Ungaria prin câmp

Poliţiştii de frontieră au prins, în ultimele 24 de ore, 20 de migranţi din Siria, Irak şi Afganistan când încercau să treacă frontiera,, ascunşi într-un autocamion sau traversând pe jos un câmp.

În Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, în timp ce era verificat un autocamion condus de un cetăţean turc, au fost descoperiţi şapte migranţi.

Poliţia de Frontieră Arad precizează că şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, uşi termopan pentru o societate comercială din Belgia.

"Cu ocazia verificării mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au depistat, ascunşi în compartimentul pentru marfă, şapte tineri din Afganistan, cu vârste cuprinse între 17 şi 20 de ani, solicitanţi de azil în România", informează Poliţia de Frontieră.

În judeţul Bihor, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Girişu de Criş au prins 13 străini care mergeau pe jos, pe câmp, spre ţara vecină. În urma verificărilor, s-a stabilit că sunt cetăţeni din Irak şi Siria, având vârste cuprinse între 16 şi 29 ani, majoritatea dintre ei fiind solicitanţi de azil în ţara noastră.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări. AGERPRES / (AS - autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa foto: www.politiadefrontiera.ro


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte