Arad: Locuitorii comunei Săvârșin au primit cu mare tristețe vestea încetării din viață a Majestății Sale

Locuitorii comunei Săvârșin au primit cu mare tristețe vestea încetării din viață a Majestății Sale Regele Mihai și se roagă pentru odihna sufletului său.

"Am primit cu mare tristețe, alături de toți locuitorii comunei Săvârșin, vestea trecerii la cele veșnice a Majestății Sale Regele Mihai, anunțată de comunicatul Casei Regale. Întreaga comunitate a comunei Săvârșin este în acest moment alături de Familia Regală. Sigur că o delegație din rândul locuitorilor comunei va participa la funeraliile Majestății Sale, care vor avea loc la Curtea de Argeș. Până atunci nu putem decât să ne rugăm pentru sufletul Majestății Sale, ca Dumnezeu să îi așeze sufletul acolo unde merită, după ani și ani de sacrificii în slujba poporului român", a declarat marți, pentru AGERPRES, Ioan Vodicean, primarul comunei Săvârșin.

La rândul său, părintele Călin Mădăluță, preot paroh al Bisericii Ortodoxe din comună, a declarat, pentru AGERPRES, că din această seară se vor trage clopotele în memoria Majestății Sale Regele Mihai, iar după Vecernie se va oficia o slujbă de pomenire în memoria acestuia.

"Totodată, în zilele următoare, până când vor avea loc funeraliile Majestății Sale, se vor trage clopotele și vor fi oficiate slujbe de pomenire, după programul ce ne va fi transmis de la Arhiepiscopia Aradului", a adăugat părintele Călin Mădăluță.

Comuna Sâvârșin este situată la o distanță de 90 km de municipiul Arad. Aici se află Castelul regal de la Săvârșin, deținut de familia regală română și situat pe domeniul de la Săvârșin. Castelul, care a fost confiscat de regimul comunist în 1948, la fel ca toate celelalte proprietăți regale, a revenit în posesia Casei Regale la 1 iunie 2001.

AGERPRES /(A, AS—autor: Ioan Weisl; editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruștei)

Citiți și:

Fostul suveran al României, Regele Mihai I, a murit


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker