Arad: Timpul de aşteptare la intrarea în ţară prin PTF Nădlac II a crescut la două ore

Persoanele care vin în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II sunt nevoite să aştepte cel puţin 120 de minute pentru a putea trece, din cauza verificărilor sistematice care au loc începând de duminică, astfel că procedurile pe fiecare persoană durează până la zece minute.

Conform aplicaţiei online de monitorizare a traficului la frontiere, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, la PTF Nădlac II se aştepta luni, în jurul prânzului, cel puţin 120 de minute pe sensul de intrare în ţară. Controlul are loc aici pe şase artere.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, pentru AGERPRES, că "începând cu data de 15 martie, ora 21.00, în punctele de trecere a frontierei se fac verificări sistematice pentru toate persoanele care se prezintă la intrarea în ţară".

Măsura este luată în conformitate cu Hotărârea nr. 10 a CNSSU, conform căreia vor intra în autoizolare la domiciliu toate persoanele care sosesc în România din ţările unde sunt confirmate cel puţin 500 cazuri de infecţie cu noul coronavirus.

"Astfel, timpul de aşteptare, în anumite puncte de frontieră, a crescut ca urmare a faptului că procedurile care se efectuează în prezent necesită mai mult timp. Dacă până acum, în medie, formalităţile durau între 30 de secunde şi un minut pentru o persoană, în prezent aceste proceduri necesită între cinci şi zece minute", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Claudia Ardelean.

În judeţul Arad au fost înfiinţate cinci centre de carantină, iar luni se aflau în acestea 129 de persoane, în timp ce în izolare la domiciliu se aflau 104 cetăţeni. AGERPRES


populare
astăzi

1 Drepturile pensionarilor, încălcate de unele case de pensii, inclusiv din străinătate

2 Țara lui Plaha / Un fost colonel SIE este acuzat de CNSAS de poliție politică în regimul comunist. După 1990, a ocupat posturi în mai multe ambasade, ia…

3 SCANDAL în SUA / Serviciile americane de informații au detectat un apel telefonic între un spion străin și o persoană apropiată lui Trump. Tulsi Gabbar…

4 Ambasadorul SUA, „trimis la plimbare” de oficiali polonezi. De ce reprezentanții noștri tac când România este pusă la zid

5 Cine este omul de afaceri român găsit mort în munți, la cascadele Tre Santi din Italia. Sergiu avea 46 de ani și doi copii